INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDULGÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care iartă cu ușurință greșelile cuiva; îngăduitor; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bună înțelegere; îngăduitor; blând; blajin. Atitudine ~tă. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDULGÉNT, -Ă adj. Iertător; îngăduitor; blând. [Cf. fr. indulgent, lat. indulgens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDULGÉNT, -Ă adj. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant. (< fr. indulgent, lat. indulgens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDULGÉNT adj. 1. v. iertător. 2. v. concesiv.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Indulgent ≠ exigent, riguros, sever, neiertător, neîngăduitor, netolerant, strict
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. sg. indulgéntă, pl. indulgénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*indulgént, -ă adj. (lat. indúlgens, -éntis). Îngăduitor, ĭertător, care persimte [!] mult: cu răiĭ nu trebuĭe să fiĭ indulgent. Adv. În mod indulgent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink