INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÚCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

indúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc; part. indús
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink