INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. (Livr.) Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDISTÍNCT ~tă (~ți, ~te) Care nu este distinct; care se distinge cu greu; vag; confuz. /<fr. indistinct, lat. indistinctus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDISTÍNCT, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate distinge bine; neclar. [Cf. fr. indistinct, lat. indistinctus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDISTÍNCT, -Ă adj. care nu se poate distinge bine, neclar. (< fr. indistinct, lat. indistinctus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDISTÍNCT adj. v. imprecis, neclar, nedeslușit, nelămurit, neprecis, vag.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indistínct adj. m. distinct
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*indistínct, -ă adj. (fr. indistinct, d. lat. in-distinctus). Care nu se distinge bine: vocĭ indistincte. Adv. În mod indistinct: auzeam indistinct.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink