indicțiune sf [At: DN³ / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr indiction, lat indictio, -onis] 1 (Liv) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu. 2 (Îs) ~ romană Perioadă de cincisprezece ani care separă în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. 3 (Ast) Perioadă convențională de cincisprezece ani.

INDICȚIUNE s.f. (Liv.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începînd cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. ♦ (Astr.) Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. indictio, fr. indiction].

INDICȚIUNE s. f. 1. (ant.) determinarea, prin edict imperial, a impunerilor prin impozite. 2. convocare, pentru o zi anumită, a unei adunări, (spec.) a unui conciliu. 3. (astr.) perioadă convențională de cincisprezece ani. (< fr. indiction, lat. indictio)

*indicțiúne f. (lat. indictio, -ónis. V. dicțiune). Convocarea unuĭ conciliŭ pe o zi fixă: bulă de indicțiune. Prescripțiune pe o zi determinată: indicțiunea unuĭ post (în religiune). Indicțiune romană, period de 15 anĭ care, la Roma de la Constantin, separa doŭă perceperĭ extraordinare de impozit. (Acest mod de a socoti se întrebuințează și azĭ în bulele papale. Prima indicțiune a început la 1 Ianuariŭ 313). – Și -ícție. – Odinioară, în biserica românească, se zicea indiction, pl. oane (vsl. indiktionŭ, gr. indiktión, d. lat.) și însemna și „period de 532 de anĭ (începînd de 1 Sept. 5508 în ainte de Hristos)” și se zicea și despre ziŭa de 1 Sept. ca început al anuluĭ bisericesc. V. pascalie.

indicțiune (livr.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiunii; pl. indicțiuni

indicțiune (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiunii; pl. indicțiuni

indicțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. indicțiunii; pl. indicțiuni