indicțión (-oáne), s. n. – 1. Convocare (bisericească). – 2. Perioadă de 15 ani. Gr. ίνδιϰτιών. Sec. XVII.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*indicțiúne f. (lat. indictio, -ónis. V. dicțiune). Convocarea unuĭ conciliŭ pe o zi fixă: bulă de indicțiune. Prescripțiune pe o zi determinată: indicțiunea unuĭ post (în religiune). Indicțiune romană, period [!] de 15 anĭ care, la Roma de la Constantin, separa doŭă perceperĭ extraordinare de impozit. (Acest mod de a socoti se întrebuințează și azĭ în bulele papale. Prima indicțiune a început la 1 Ianuariŭ 313). – Și -ícție. – Odinioară, în biserica românească, se zicea indiction, pl. oane (vsl. indiktionŭ, gr. indiktión, d. lat.) și însemna și „period de 532 de anĭ (începînd de 1 Sept. 5508 în ainte [!] de Hristos)” și se zicea și despre ziŭa de 1 Sept. ca început al anuluĭ bisericesc. V. pascalie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink