INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDECÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter indecent; lipsă de decență; impudicitate; nerușinare. 2) Comportament indecent. /<fr. indécence, lat. indecentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDECÉNȚĂ s.f. Lipsă de decență; purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. [Cf. fr. indécence, it. indecenza, lat. indecentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDECÉNȚĂ s. f. lipsă de decență; exprimare, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. (< fr. indécence, lat. indecentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDECÉNȚĂ s. v. obscenitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Indecență ≠ decență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; pl. indecénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*indecénță f., pl. e (lat. in-decentia). Necuviință. Vorbă indecentă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink