INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INCUMBÁ pers. 3 incúmbă intranz. (despre sarcini, obligații) A reveni în mod obligatoriu cuiva. /<lat. incumbare, fr. incomber
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INCUMBÁ vb. I. intr. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3 -bă. / < lat. incumbere, cf. fr. incomber, it. incombere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INCUMBÁ vb. intr. (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva. (< lat. incumbere, fr. incomber)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCUMBÁ vb. v. reveni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

incumbá vb., ind. prez. 3 sg. incúmbă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

incúmb, a -á v. intr. uzitat pers. III (fr. incomber, d. lat. in-cúmbere, a cădea pe. V. incubez, sucomb). A-țĭ incumba ceva, a fi dator să facĭ ceva: primaruluĭ îi incumbă să îngrijească de oraș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink