2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCREDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

încredere sf [At: NEGRUZZI, I 30 / Pl: ~ri / E: încrede] 1-3 Sentiment de siguranță față de (cinstea) (buna-credință sau) sinceritatea cuiva Si: (înv) încredincioșie (1-3). 4 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: (rar) încrezut1 (4). 5 Convingere că cineva spune adevărul Si: (rar) încrezut1 (5). 6 Destăinuire cuiva a unui secret. 7 (Ccr) Confidență. 8-9 Încredințare cuiva (a unei misiuni sau) a protecției unei persoane. 10 (Rar) Convingere de justețea unei idei. 11-12 Credință (prea mare) în propriile sale forțe. 13 Fudulire. 14 (Îla) De (mare) ~ Care se bazează exclusiv pe cinstea, capacitatea cuiva. 15 (Îala) Pentru care e necesară o mare încredere. 16 (îal) Căruia i se acordă o mare încredere. 17 (Îs) Post de (mare) ~ Post care se încredințează numai persoanelor sigure. 18 (Îe) A da vot de ~ A aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. 19 (Îs) Abuz de ~ înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. 20 (Îlav) Pe ~ Fără o verificare prealabilă, doar în baza încrederii (1-3) în cineva. 21 (Îs) Om (sau persoană) de (mare) ~ Persoană pe a cărei cinste, discreție, fidelitate se poate conta. 22 (Îas) Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete, delicate. 23 (Îs) Casă (sau magazin) de ~ Magazin (sau casă de comerț) unde se vând numai lucruri de calitate bună. 24 (Îe) A pune chestiunea de ~ A cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. 25 (Îe) A inspira (sau a insufla cuiva) ~ A dovedi unei persoane că se poate conta pe ea. 26 (D. lucruri, produse etc.; îae) A lăsa impresia unei bune calități. corectat(ă)

ÎNCREDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCREDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz.Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.

ÎNCREDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul.A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

încredere f. 1. acțiunea de a se încrede în cineva: om de încredere; 2. speranță fermă: am încredere în ajutorul vostru; 3. cutezare prezumpțioasă.

încrédere f. Acțiunea de a te încrede. Îndrăzneală, prezumpțiune. Om de încredere, om în care te încrezĭ, credincĭos, fidel. A avea încredere, a te încrede, a fi sigur de fidelitatea cuĭva.

ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ea / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.

ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

A SE ÎNCREDE mă încred intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încred, 2 sg. te încrezi, 3 sg. se încrede, perf. s. 1 sg. mă încrezui, m.m.c.p. 1 pl. ne încrezuserăm; conj. prez. 1 sg. să mă încred, 3 să se încrea; imper. 2 sg. afirm. încrede-te; ger. încrezându-mă; part. încrezut

!încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrede, 1 pl. ne încredem, imperf. 3 sg. se încredea, perf. s. 3 sg. se încrezu; conj. prez. 3 se încreadă; ger. încrezându-se; part. încrezut corectat(ă)

încrede vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încred, imperf. 3 sg. încredea; conj. prez. 3 sg. și pl. încreadă; part. încrezut

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezămînt, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune

ÎNCREDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

ÎNCREDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

ÎNCREDE vb. 1. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce se ~ el?) 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. a crede. (Mă ~ în tine!)

încrede vb. v. ASIGURA. DA. ÎNCREDINȚA. ÎNMÎNA. ÎNTINDE. PREDA. REMITE. TRANSMITE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNCREDERE. Subst. Încredere, confiență (franțuzism), credință, crezare, crezămînt (înv.); bizuire; nădejde, speranță. Încredințare, confidență, destăinuire. Credincios, credincer (înv.), cirac (înv.), om (persoană) de (mare) încredere; confident. Adj. Încrezător. Credincios. Vb. A crede, a se încrede, a avea încredere în cineva, a-și pune (a avea) nădejdea în cineva, a se lăsa în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a se încredința, a conta pe..., a se bizui pe..., a se baza pe...; a lăsa pe cineva (ceva) în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a încredința, a crede pe cineva pe cuvînt, a da crezare (cuiva, la ceva), a da (a pune) crezămînt. A se destăinui, a se confesa, a se confia (rar). A se bucura de încredere, a fi crezut, a afla (a avea) crezămînt, a fi om de încredere, a fi mîna dreaptă a cuiva. A bea (a lua, a sorbi) credință (credința). V. cinste, destăinuire, prietenie, speranță.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Nimium ne crede colori (lat. „Nu te încrede prea mult în culori”) – emistih al lui Vergiliu (Egloga a II-a, vers. 17). Poetul spune prin gura păstorului Corydon: „De ce oare n-am iubit-o pe Menalca, deși pielea ei neagră n-are strălucirea pielii tale! O, dar nu te mîndri prea mult cu culoarea ta (bineînțeles: albeața pielii tale – n.n.). Zvîrlim alba (floare) de mălin și-n schimb culegem negrul hiacint”. Sensul expresiei este: nu te încrede în aparențe. LIT.

Intrare: încredere
încredere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încredere
  • ‑ncredere
  • încrederea
  • ‑ncrederea
plural
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederile
  • ‑ncrederile
genitiv-dativ singular
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederii
  • ‑ncrederii
plural
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederilor
  • ‑ncrederilor
vocativ singular
plural
Intrare: încrede
verb (VT607)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încrede
  • ‑ncrede
  • încredere
  • ‑ncredere
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutu‑
  • ‑ncrezutu‑
  • încrezând
  • ‑ncrezând
  • încrezându‑
  • ‑ncrezându‑
singular plural
  • încrezi
  • ‑ncrezi
  • încrede-
  • ‑ncrede-
  • încredeți
  • ‑ncredeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încred
  • ‑ncred
  • încrez
  • ‑ncrez
(să)
  • încred
  • ‑ncred
  • încrez
  • ‑ncrez
  • încredeam
  • ‑ncredeam
  • încrezui
  • ‑ncrezui
  • încrezusem
  • ‑ncrezusem
a II-a (tu)
  • încrezi
  • ‑ncrezi
(să)
  • încrezi
  • ‑ncrezi
  • încredeai
  • ‑ncredeai
  • încrezuși
  • ‑ncrezuși
  • încrezuseși
  • ‑ncrezuseși
a III-a (el, ea)
  • încrede
  • ‑ncrede
(să)
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încredea
  • ‑ncredea
  • încrezu
  • ‑ncrezu
  • încrezuse
  • ‑ncrezuse
plural I (noi)
  • încredem
  • ‑ncredem
(să)
  • încredem
  • ‑ncredem
  • încredeam
  • ‑ncredeam
  • încrezurăm
  • ‑ncrezurăm
  • încrezuserăm
  • ‑ncrezuserăm
  • încrezusem
  • ‑ncrezusem
a II-a (voi)
  • încredeți
  • ‑ncredeți
(să)
  • încredeți
  • ‑ncredeți
  • încredeați
  • ‑ncredeați
  • încrezurăți
  • ‑ncrezurăți
  • încrezuserăți
  • ‑ncrezuserăți
  • încrezuseți
  • ‑ncrezuseți
a III-a (ei, ele)
  • încred
  • ‑ncred
(să)
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încredeau
  • ‑ncredeau
  • încrezu
  • ‑ncrezu
  • încrezuseră
  • ‑ncrezuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încredere, încrederisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. DLRLC
    • format_quote Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. DLRLC
    • format_quote Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. DLRLC
    • chat_bubble Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. DLRLC
    • chat_bubble Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. DLRLC
    • chat_bubble A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi încrede DEX '98 DEX '09

încrede, încredverb

  • 1. reflexiv A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. DLRLC
    • format_quote Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. DLRLC
    • 1.1. popular A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. A crede spusele cuiva, a da crezare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: crede
      • format_quote I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. DLRLC
      • format_quote Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit popular A încredința ceva cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: încredința
    • format_quote De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. DLRLC
    • format_quote Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. DLRLC
    • format_quote reflexiv poetic Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149. DLRLC
etimologie:
  • În + crede DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.