imăciune sf [At: DOSOFTEI, V. S. 34 / Pl: ~ni / E: im¹ + ~ăciune] (Înv) 1 Murdărie. 2 Pată.

‡ IMĂCIUNE sf. Murdărie: ~a care astăzi pre obrazele noastre au căzut (CANT.) [ima].

imăcĭúne f. (d. im 2). Mold. Vechĭ. Murdărie.

IMĂCIUNE s.f. (Mold.) Murdărie, pată. (Fig.) Feriia trupul său neîntinat, fără nici o imăciune, de păcate. DOSOFTEI, VS. Imăciunea carea astăzi pre obrazele noastre au căzut. CANTEMIR, IST. Etimologie: ima + suf. -dune. Vezi și ima, imală, imare, imălos, imător, imătură, imos, neimat. Cf. imătură.

imăciune s.f. (înv.) murdărie; pată.