IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPULSÍV ~ă (~i, ~e) Care este dirijat în acțiuni de primul impuls; care acționează fără control; nestăpânit; năvalnic; violent. /<fr. impulsif, lat. impulsivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPULSÍV, -Ă adj. (Despre oameni) Care se enervează ușor; violent, arțăgos, nestăpânit. [Cf. fr. impulsif, it. impulsivo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPULSÍV, -Ă adj., s. m. f. (om) care acționează sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, brutal. (< fr. impulsif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPULSÍV adj. 1. v. violent. 2. v. impetuos.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Impulsiv ≠ reținut, temperat, stăpânit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. sg. impulsívă, pl. impulsíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*impulsív, -ă adj. (d. impulsiune; fr. -sif). Care dă impulsiune: forța impulsivă a prafuluĭ de pușcă. Fig. Care lucrează după impulsu inimiĭ și nu după rațiune: oameniĭ care să [!] supără și țipă pentru toate nimicurile îs impulsivĭ. Subst. Impulsiviĭ îs adese-orĭ iresponsabilĭ de actele lor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink