IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) Mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPÚLS ~uri n. 1) Factor (intern sau extern) care îndeamnă la o acțiune; imbold; îndemn; stimulent. 2) fiz. Mărime egală cu produsul dintre masa unui corp și viteza lui. 3) fiziol. Undă de excitație transmisă prin intermediul căilor nervoase. 4) Emisiune de scurtă durată a unui curent electric. ~ luminos. /<lat. impulsus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPÚLS s.n. 1. Îndemn, imbold, avânt (la o acțiune etc.). ◊ Impuls primar = impuls inițial atribuit mistic divinității, căruia i s-ar datora mișcarea materiei. 2. Mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui act determinat. ♦ Tendință morbidă a unor bolnavi mintali de a executa acțiuni periculoase. 3. (Fiz.) Mărime egală cu produsul dintre valoarea unei forțe și timpul în care ea acționează. [< lat. impulsus, cf. it. impulso, fr. impulsion].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPÚLS s. n. 1. forță, imbold, stimul capabil să determine o acțiune, o mișcare. ♦ (fil.) ~ primar = impuls inițial imprimat de divinitate, căruia i s-ar datora mișcarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilații de foarte înaltă frecvență care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulilor nervoși și orientată spre executarea unui act determinant. ◊ tendință morbidă a unor bolnavi mintali de a executa acțiuni periculoase. 4. mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 5. unitate de măsură la baza taxării convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPÚLS s. 1. v. imbold. 2. (FIZ.) cantitate de mișcare. 3. (MED.) impuls cardiac v. șoc apexian.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
impúls s. n., pl. impúlsuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*impúls n., pl. urĭ (lat. im-pulsus. V. puls, probelă). Impulsiune, împingere. Fig. Îmboldire, excitare, îndemn: a da impuls meseriilor.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
impúls s.n. (telef.) Unitate de măsură care stă la baza taxării convorbirilor telefonice ◊ „În telefonia urbană, o convorbire este egală cu un impuls, indiferent de durată. În ceea ce privește convorbirile interurbane prin automat, înregistrarea și tarifarea este diferită: zona I, până la 100 km – un minut egal cu 7,5 impulsuri, adică 1,50 lei [...]” R.l. 11 VI 74 p. 3. ◊ „Scurtează [convorbirea], rogu-te, impulsurile ne mănâncă.” R.lit. 25 XI1 XII 92 p.1. ◊ „Afli că impulsul s-a făcut 6 lei.” R.lit. 35/93 p. 12; v. și prefix (din engl. impulse; cf. it. impulso; DEX, DN3 – alte sensuri)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink