impuls sn [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / Pl: ~uri / E: lat impulsus] 1 Mișcare imprimată unei persoane sau unui corp de o forță exterioară Si: (rar) impulsie (1). 2 Variație bruscă, intensă și de scurtă durată, a unei mărimi variabile Si: (rar) impulsie (2). 3 (Fig) Tendință spontană, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional Si: (rar) impulsie (3). 4 (Fzl) Mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 5 (Fiz) Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 6 (Chm; îs) Radiație de ~ Radiație care nu are caracter de mișcare periodică.

IMPULS, impulsuri, s. n. 1. Stimul către o acțiune; îndemn, imbold. Pentru a da un impuls tot mai mare dezvoltării economice a țării, trebuie dată o atenție deosebită transporturilor. REZ. HOT. I 8. Sub impulsul crescînd a două simțiminte, ura și bănuiala, hotărăște să-l omoare chiar în acea noapte. GHEREA, ST. CR. II 258. 2. (Fiz.) Mărime egală cu produsul dintre masa unui corp și viteza lui. 3. (Med.) Mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui act determinat.

IMPULS s.n. 1. Îndemn, imbold, avînt (la o acțiune etc.). ◊ Impuls primar = impuls inițial atribuit mistic divinității, căruia i s-ar datora mișcarea materiei. 2. Mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui act determinat. ♦ Tendință morbidă a unor bolnavi mintali de a executa acțiuni periculoase. 3. (Fiz.) Mărime egală cu produsul dintre valoarea unei forțe și timpul în care ea acționează. [< lat. impulsus, cf. it. impulso, fr. impulsion].

IMPULS s. n. 1. forță, imbold, stimul capabil să determine o acțiune, o mișcare. ♦ (fil.) ~ primar = impuls inițial imprimat de divinitate, căruia i s-ar datora mișcarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilații de foarte înaltă frecvență care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulilor nervoși și orientată spre executarea unui act determinant. ◊ tendință morbidă a unor bolnavi mintali de a executa acțiuni periculoase. 4. mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 5. unitate de măsură la baza taxării convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)

impuls s. n. (telef.) Unitate de măsură care stă la baza taxării convorbirilor telefonice ◊ „În telefonia urbană, o convorbire este egală cu un impuls, indiferent de durată. În ceea ce privește convorbirile interurbane prin automat, înregistrarea și tarifarea este diferită: zona I, până la 100 km – un minut egal cu 7,5 impulsuri, adică 1,50 lei [...]” R.l. 11 VI 74 p. 3. ◊ „Scurtează [convorbirea], rogu-te, impulsurile ne mănâncă.” R.lit. 25 XI1 XII 92 p.1. ◊ „Afli că impulsul s-a făcut 6 lei.” R.lit. 35/93 p. 12; v. și prefix (din engl. impulse; cf. it. impulso; DEX, DN3 – alte sensuri)

IMPULS ~uri n. 1) Factor (intern sau extern) care îndeamnă la o acțiune; imbold; îndemn; stimulent. 2) fiz. Mărime egală cu produsul dintre masa unui corp și viteza lui. 3) fiziol. Undă de excitație transmisă prin intermediul căilor nervoase. 4) Emisiune de scurtă durată a unui curent electric. ~ luminos. /<lat. impulsus

impuls n. impulsiune.

*impúls n., pl. urĭ (lat. im-pulsus. V. puls, probelă). Impulsiune, împingere. Fig. Îmboldire, excitare, îndemn: a da impuls meseriilor.

impuls s. n., pl. impulsuri

impuls s. n., pl. impulsuri

impuls s. n., pl. impulsuri

impuls, pl. impulsuri

impuls.

IMPULS s. 1. v. imbold. 2. (FIZ.) cantitate de mișcare. 3. (MED.) impuls cardiac v. șoc apexian.

IMPULS s. 1. imbold, îndemn, pornire, stimul, stimulent, (rar) îmboldire, (reg.) bold, (înv.) năstav, porneală, (grecism înv.) parachinisis, (fig.) mișcare, resort, suport, (înv. și reg. fig.) strămurare. (~ necesar pentru o acțiune.) 2. (FIZ.) cantitate de mișcare. 3. (MED.) impuls cardiac = șoc apexian.