ÎMPRUMUT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum.

împrumut [At: PSALT. SCH. 368 / V: (înv) ~rom~ av, sn, (îvp) ~ă sf / Pl: ~uri / E: ml *in promutuum] 1-2 sn (Oferire cuiva sau) luare de la cineva pentru un anumit interval de timp a unui bun care urmează să fie restituit ulterior Si: împrumutare (1-2), împrumutat¹ (1-2), (înv) împrumutătură (1-2). 3-6 sn (Ccr) (Obiect sau) sumă de bani care (se dă cuiva sau) se ia de la cineva pentru un anumit interval de timp, urmând să fie restituit(ă) ulterior. 7 sn (Îs) ~ de stat Operație de atragere în circuitul bugetar a diverselor resurse bănești, care se realizează prin emiterea de obligații. 8 sn (Ccr; îas) Obligație emisă de stat pentru atragerea resurselor bănești. 9 sn (Lin) Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. 10-11 sn (Îlv) A da (sau a lua, a cere) cu ~ A împrumuta (1-2). 12 sn (Îla) De ~ Care este luat cu împrumut (2) de la cineva. 13 sn (Îal; fig) Imitat. 14 sn (Muz; îs) Acorduri de ~ Acorduri străine tonalității, care însă, din cauză că nu se rezolvă în tonica tonalității căreia îi aparține, nu produc modulație. 15 sn (Îe) A fî ca (sau a părea) de ~ A nu i se potrivi ceva cuiva. 16 sn (Înv; îc) ~-deator (sau dătătoriu) Persoană care dă ceva cu împrumut Si: împrumutător. 17 av (Înv) Cu condiția de a restitui după un anumit interval de timp și în anumite condiții tot ceea ce a fost primit ca împrumut (2).

ÎMPRUMUT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat. ◊ Expr. A fi ca de împrumut sau apărea de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. Împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum.

ÎMPRUMUT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a da sau a lua bani pe datorie în anumite condiții. S-a pornit după împrumuturi. Alergau cu limba scoasă samsarii de colo pînă colo să-i găsească bani cu orișice preț. CARAGIALE, O. III 39. ◊ Împrumut de stat (sau intern) = operație de atragere în bugetul de stat a rezervelor bănești particulare, care se realizează prin emiterea unor titluri de împrumut purtătoare de dobînzi. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat de la altcineva sau din altă parte; p. ext. (ironic, despre o haină) care nu i se potrivește cuiva. Care e Meleli?... Acel mic, acolo, cu un strai unguresc larg, încît pare că e de împrumut. NEGRUZZI, S. I 40. ◊ Expr. A da sau a lua (cu) împrumut = a împrumuta. Să-l roage să-i dea cu împrumut o mie de franci. GALACTION, O. I 176. Omul da bani cu împrumut, și firește veneau la el... negustori, slujbași, fel de fel de lume cu daraveri. CARAGIALE, O. III 33. Toți îi dau bani împrumut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ♦ Obiect sau sumă de bani împrumutată. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. CREANGĂ, O. A. 205. 2. (Uneori urmat de determinarea «lingvistic») Cuvînt luat din altă limbă. Cuvîntul «bulevard» e un împrumut din limba franceză. ▭ Vocabularul... se poate îmbogăți pe de o parte prin împrumuturi, pe de altă parte prin crearea de noi cuvinte. GRAUR, F. L. 146.

ÎMPRUMUT ~uri n. 1) v. A ÎMPRUMUTA. ◊ ~ de stat atragere în bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea și repartizarea unor hârtii de valoare (obligații). De ~ a) care este împrumutat; b) care nu se potrivește bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a împrumuta. 2) Bun material sau sumă de bani luate pentru a fi restituite. A înapoia ~ul. 3) Element de limbă, de cultură, de artă integrat în alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. îm-pru-] /<lat. in promutuum

împrumut n. 1. fapta de a împrumuta; 2. lucru împrumutat. [Lat. PROMUTUUM, împrumut].

1) împrumút n., pl. urĭ (d. împrumut 2). Acțiunea de a împrumuta. Lucru împrumutat. A da, a lua cu (saŭ în) împrumut, împrumut, mă împrumut. Lucru de împrumut, lucru împrumutat.

2) împrumút, a -á v. tr. (lat. im-promútuo, -áre, d. mútuus, mutual, d. mutare, a muta; it. improntare, fr. emprunter). Daŭ cu condițiunea de a mi se restitui cu procent orĭ fără: a împrumuta pe cineva c’o pușcă, cu banĭ saŭ a împrumuta cuĭva o pușcă, niște banĭ. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: a împrumuta de la cineva ceva. Fig. (după fr.). Daŭ, fac să imiteze de la mine: Româniĭ aŭ împrumutat Ungurilor cuvîntu „plăcintă” (palacsinta). Ĭaŭ, adopt: Româniĭ aŭ împrumutat de la Ungurĭ cuvîntu „samă” (szám). V. refl. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: mă împrumut cu ceva de la cineva. – Fals: a împrumuta ceva cuĭva cu înț. de „a te împrumuta cu ceva de la cineva” (după fr. emprunter quelque chose à quelqu’un). – Vechĭ și împromutez, prumut și aprumut.

împromut av, sn vz împrumut

împrumuta [At: PSALT. 69/35 / Pzi: împrumut, (înv) ~tez / E: împrumut] 1-2 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 3-4 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva o sumă de bani, urmând a fi restituită o sumă echivalentă ca valoare. 5 vt (Lin) A prelua cuvinte dintr-o altă limbă. 6 A adopta obiceiuri ale unei alte comunități. 7 (Pex) A imita.

împrumută sf vz împrumut

‡APRUMUTA (PS.-SCH.) = ÎMPRUMUTA.

ÎMPRUMUTA, împrumut, vb. I. Tranz. 1. (Cu un al doilea complement în cazul dativ) A da cuiva ceva sub rezerva restituirii în anumite condiții. Prietenii de la Budești îi împrumutaseră bani cu camătă. DUMITRIU, N. 267. Nu treceau două-trei zile... și se trezea la ușa ei cu Dănilă cumnată-său cerînd să-i împrumute carul. CREANGĂ, P. 38. ◊ Fig. Vorbea măsurat și rar, împrumutînd spuselor cît de neînsemnate fermecul (= farmecul) glasului său grav. M. I. CARAGIALE, C. 36. 2. (Construit cu prep. «de la») A lua de la cineva ceva sub rezerva restituirii în anumite condiții. Am împrumutat bani de la un prieten. ◊ Refl. (Popular, construit cu prep. «la») Bolta aceasta era păzită de o umbră... și s-a împrumutat la umbră cu cîteva parale. ȘEZ. I 287. ♦ (Cu privire la cuvinte, obiceiuri, idei etc.) A lua de la altul, a imita. Putem găsi și la noi subiecte de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. KOGĂLNICEANU, S. A. 41. Nicidecum nu scade meritul unui autor dacă s-a împrumutat tot cu ceea ce i-a lipsit. BOLLIAC, O. 48.

A ÎMPRUMUTA împrumut tranz. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiția restituirii). Cât vrei să-ți împrumut? 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiția restituirii). ~ o sumă mică. 3) fig. (obiceiuri, cuvinte) A lua și a adopta de alte popoare; a importa. ~ o temă folclorică. /Din împrumut

împrumutà v. 1. a da cu condițiunea de a înapoia: a împrumuta bani; 2. a cere cu împrumut; 3. a lua dela, a trage din: florile împrumută dela soare colorile lor. [Lat. IMPROMUTARE].

împrumut s. n., pl. împrumuturi

împrumut s. n., pl. împrumuturi

împrumut s. n., pl. împrumuturi

împrumut adv., sb. și vb.

împrumuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împrumut, 2 sg. împrumuți, 3 împrumută; conj. prez. 1 sg. să împrumut, 3 să împrumute

împrumuta (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumută

împrumuta vb., ind. prez. 1 sg. împrumut, 3 sg. și pl. împrumută; conj. prez. 3 sg. și pl. împrumute

ÎMPRUMUT s. (FIN.) credit. (Ce ~ i-a acordat?)

ÎMPRUMUTA vb. 1. v. credita. 2. a da, (înv. și reg.) a prumuta, (înv.) a aprumuta, a scumpăra. (Cât vrei să-ți ~?) 3. a se îndatora, a lua, (înv.) a se aprumuta. (S-a ~ cu o sumă mică.)

ÎMPRUMUTA vb. 1. (FIN.) a credita. (A ~ pe cineva cu suma de...) 2. a da, (înv. și reg.) a prumuta, (înv.) a aprumuta, a scumpăra. (Cît vrei să-ți ~?) 3. a se îndatora, a lua, (înv.) a se aprumuta. (S-a ~ cu o sumă mică.)

împrumut adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Pușcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formații adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s. n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Pușcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s. f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută).

ÎMPRUMUT s. n. (cf. lat. in promutuum): element lingvistic luat de o limbă dintr-o altă limbă, înrudită sau diferită (de aici și denumirea de î. lingvistic). ◊ ~ direct (popular): î. luat nemijlocit de către vorbitorii obișnuiți ai unei limbi dintr-o altă limbă cu care ei vin în contact – pe baza conviețuirii cu vorbitorii acesteia, a bilingvismului sau pe baza relațiilor de vecinătate dintre cele două popoare, pe care aceștia le reprezintă (într-o perioadă mai veche sau într-o perioadă mai nouă, mai apropiată de momentul actual). Pentru limba română, de exemplu, un î. din vechea slavă este un î. direct vechi, deoarece îl raportăm la o perioadă veche din dezvoltarea limbii noastre (la sec. VII – XIII), în timp ce un împrumut din limba turcă este un î. direct mai nou (sau relativ nou), deoarece îl raportăm la o perioadă mai apropiată de momentul actual al dezvoltării limbii române (la sec. XVII – XIX): bici (cf. v. sl. biči), brazdă (cf. v. sl. brazda), cinste (cf. v. sl. cĭști), citi (cf. v. sl. citati), iubi (cf. v. sl. ljubiti), drag (cf. v. sl. dragŭ), gol (cf. v. sl. golŭ) etc.; basma (cf. tc. basma), cioban (cf. tc. çoban), zambilă (cf. tc. sümbül), ghiurghiuliu (cf. tc. gülgülü), mahmur (cf. tc. mahmur), murdar (cf. tc. murdar), taman (cf. tc. tamān), tiptil (cf. tc. tepdil), aman (cf. tc. aman), bre (cf. tc. bre), haide (cf. tc. haydi), halal (cf. tc. halal) etc. Sunt considerate î. directe pentru limba română î. din limbile albaneză, slavă veche, bulgară, sârbo-croată, maghiară, poloneză, rusă, ucraineană, cehă, slovacă, bizantină, turcă, neogreacă și germană. ◊ ~ indirect (savant): î. luat mijlocit de către anumiți vorbitori ai unei limbi dintr-o anumită limbă; î. realizat pe cale culturală, prin voința unor oameni cunoscători ai unei limbi străine, în urma contactului acestora cu lucrări, documente și texte străine pe care adeseori le traduc în limba maternă. Sunt considerate î. indirecte pentru limba română î. din limbile franceză, italiană și latină: algebră (cf. fr. algèbre, lat. algebra), balon (cf. fr. ballon), actual (cf. fr. actuel, lat. actualis), dinamic (cf. fr. dynamique, it. dinamico), energic (cf. fr. énergique, it. energico), milion (cf. fr. million), miliard (cf. fr. milliard), accepta (cf. fr. accepter, lat. acceptare), explica (cf. fr. expliquer, lat. explicare), imita (cf. fr. imiter, it. imitare, lat. imitari), contra (cf. fr. contre, lat. contra), or (cf. fr. or) etc. (v. și calc).

ÎMPRUMÚT (lat. in promutuum) s. n. Faptul de a împrumuta. ♦ (Dr.) Contract în temeiul căruia o persoană (împrumutătorul) dă alteia (împrumutatul), cu sau fără dobândă, o sumă de bani sau alte lucruri consumptibile și fungibile cu dreptul de a le consuma și cu obligația de a restitui aceeași sumă sau o cantitate de bunuri de același fel (împrumutul de consum) ori anumite bunuri individuale determinate, cu dreptul de a le folosi și cu obligația de a le restitui la termenul convenit sau, uneori, la cererea împrumutătorului (împrumutul de folosire – comodatul). ♦ (Concr.) Obiect sau sumă de bani care s-a împrumutat; credit. ◊ Î. de stat = formă de atragere de fonduri la bugetul de stat de la bănci, organizații economice și cetățeni din interiorul țării (î. intern) sau din afara țării (î. extern), pe o anumită perioadă de timp. Capital de î. = capital bănesc pe care bancherii, în anumite condiții (perioadă determinată de timp, rată a dobânzii), îl împrumută unor persoane fizice sau juridice. 2. (LINGV.) Cuvânt sau îmbinare de cuvinte luate dintr-o limbă străină. Î. poate fi direct, când este luat nemijlocit de către vorbitori prin contact cu alte popoare, sau indirect (savant), când este luat sau tradus din lată limbă pe cale cultă. V. neologism.

On ne prête quaux riches (fr. „Nu se împrumută decît celor avuți”) – zicală franceză, care are două sensuri: primul sens – propriu – care rezultă și din traducerea românească, și un sens figurat, care recunoaște faptul că unor oameni deosebit de înzestrați din punct de vedere intelectual le sînt atribuite calități, fapte sau expresii ieșite din comun. De exemplu, cînd sînt multe cuvinte de duh puse în seama unor oameni celebri ca Mark Twain, Bernard Shaw, Caragiale, Tristan Bernard, pentru că „on ne prête quaux riches!” FOL.