impotent, ~ă a [At: ARISTIA, PLUT., ap. DA ms / V: ~put~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat impotens, -ntis, fr impotent, it impotente] 1 a Care nu are energia să facă ceva Si: neputincios. 2-3 sm, a (Bărbat) incapabil de a săvârși actul sexual.

impotență sf [At: BIANU, D. S. / V: ~put~ / Pl: ~țe / E: fr impotence, lat impotentia, it impotenza] 1 Lipsă de putere Si: neputință. 2 (Med) Incapacitate a unui mascul de a îndeplini actul sexual.

imputent, ~ă a vz impotent

imputență sf vz impotență

IMPOTENT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare, neputincios. (Fig.) În această privință, știința, cel puțin pînă astăzi, se declară impotentă. CARAGIALE, O. VII 46. ♦ Inapt pentru săvîrșirea actului sexual.

IMPOTENȚĂ s. f. Lipsă de vigoare, neputință. ♦ Stare (patologică) a celui impotent.

IMPOTENT, -Ă adj., s.m. (Om) lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Inapt pentru actul sexual. [Pl. -nți. / cf. fr. impotent, lat. impotens].

IMPOTENȚĂ s.f. (Rar) Lipsă de vigoare; neputință, moleșeală. ♦ Imposibilitatea săvîrșirii actului sexual de către un bărbat. [< fr. impotence, lat. impotentia].

IMPOTENT, -Ă adj., s. m. (om) lipsit de vigoare; neputincios. ◊ (bărbat) inapt pentru săvârșirea actului sexual. (< fr. impotent, lat. impotens)

IMPOTENȚĂ s. f. 1. lipsă de vigoare; neputință. ◊ imposibilitate a bărbatului de a săvârși actul sexual. 2. ~ funcțională = pierdere totală sau parțială a funcțiilor unui membru, ca urmare a unei fracturi, paralizii, anchiloze. (< fr. impotence, lat. impotentia)

IMPOTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are putere; lipsit de vigoare; fără putere; neputincios. 2) (despre bărbați) Care nu este apt de a săvârși un act sexual. /<fr. impotent, lat. impotens, ~ntis

IMPOTENȚĂ f. 1) Caracter impotent; lipsă de putere, de vigoare. 2) Stare de impotent. [G.-D. impotenței] /<fr. impotence, lat. impotentia

impotent a. neputincios.

*impotént, -ă adj. și s. (lat. impotens, -éntis). Neputincĭos, infirm.

*impoténță f., pl. e (lat. impotentia). Neputință, infirmitate.

impotent adj. m., pl. impotenți; f. impotentă, pl. impotente

impotență s. f., g.-d. art. impotenței

impotent adj. m., pl. impotenți; f. impotentă, pl. impotente

impotență s. f., g.-d. art. impotenței

impotent adj. m. → potent

impotență s. f., g.-d. art. impotenței

IMPOTENT adj. (MED.) neputincios. (Bărbat ~.)

IMPOTENT adj., s. v. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, slăbănog.

IMPOTENȚĂ s. v. incapacitate, neputință, slăbiciune.

IMPOTENȚĂ s. (MED.) (livr.) emasculație, (pop.) neputință.

IMPOTENT adj. (MED.) neputincios. (Bărbat ~.)

impotent adj., s. v. INCAPABIL. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. SLĂBĂNOG.

IMPOTENȚĂ s. (MED.) (livr.) emasculație, (pop.) neputință.

impotență s. v. INCAPACITATE. NEPUTINȚĂ. SLĂBICIUNE.

Impotent ≠ potent, vânjos, vânos, viguros

Impotență ≠ potență, vigoare

A DEVENI IMPOTENT a-i cădea greutatea, a-i rugini (cuiva) armătura, a-i seca creanga / sămânța, a-și sui sculele-n pod, a nu-i (mai) trage pompa.