IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÚRĂ ~i f. 1) Faptă de impostor; șarlatanie; escrocherie; potlogărie; coțcărie. 2) Situație de impostor. /<fr. imposture, lat. impostura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÚRĂ s.f. Înșelătorie, minciună. ♦ Situație în care se află cineva care vrea să înșele buna-credință a altora. [< fr. imposture, it. impostura].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÚRĂ s. f. acțiune, faptă de impostor; înșelătorie. (< fr. imposture, lat. impostura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÚRĂ s. escrocherie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

impostúră s. f. postură
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*impostúră f., pl. ĭ (lat. impostura). Înșelăcĭune, șarlatanie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink