IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care înșală pe alții, profitând de naivitatea sau de încrederea lor; șarlatan; potlogar; coțcar; escroc. 2) Persoană care încearcă să se substituie cuiva pentru a lucra în numele lui (în scopul obținerii anumitor avantaje). /<fr. imposteur, lat. impostor, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan. ♦ Cel care încearcă să se substituie cuiva (pentru a lucra în numele lui). [< fr. imposteur, cf. lat. impostor].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÓR, -OÁRE s. m. f. cel care caută prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva; șarlatan, escroc. (< fr. imposteur, lat. impostor)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPOSTÓR s. 1. v. escroc. 2. farsor, șarlatan, șnapan. (Nu e decât un ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

impostór s. m., pl. impostóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*impostór, -oáre adj. și s. (lat. impostor, d. impónere, impós[i]tum, a înșela). Înșelător, șarlatan.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

impostoáre s. f., g.-d. art. impostoárei; pl. impostoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink