IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTURBÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi tulburat de nimic; stăpân pe sine în orice împrejurări; cu sânge rece. /<fr. imperturbable, lat. imperturbabilis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTURBÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Liniștit, stăpân pe sine, de netulburat. [< lat. imperturbabilis, cf. fr. imperturbable].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTURBÁBIL, -Ă adj. liniștit, stăpân pe sine. (< fr. imperturbable, lat. imperturbabilis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTURBÁBIL adj. 1. v. calm. 2. v. nepăsător.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. sg. imperturbábilă, pl. imperturbábile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*imperturbábil, -ă adj. (lat. imperturbabilis). Care nu poate fi perturbat: om, caracter imperturbabil. Adv. În mod imperturbabil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink