IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter impertinent; insolență; obrăznicie. 2) Atitudine sau comportare impertinentă; insolență; obrăznicie; neobrăzare. /<fr. impertinence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTINÉNȚĂ s.f. Obrăznicie, necuviință, insolență. [Cf. fr. impertinence, it. impertinenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTINÉNȚĂ s. f. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviință, insolență. (< fr. impertinence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERTINÉNȚĂ s. v. obrăznicie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*impertinénță f., pl. e (d. impertinent; fr. impertinence). Caracteru de a fi impertinent. Vorbă saŭ faptă impertinentă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink