9 definiții pentru «imanent»   declinări

IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNT adj. (FILOZ.) intrinsec, lăuntric. (Cauză ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNT ~tă (~ți, ~te) Care se conține în însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; existent prin însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; intrinsec. /<lat. immanens, ~ntis, fr. immanent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNT, -Ă adj. Propriu naturii obiectului, decurgând lăuntric din natura obiectului; intrinsec, constant, permanent. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = școală filozofică idealist-subiectivă care susținea că existența, realitatea reprezintă exclusiv conținutul conștiinței. // s.m. și f. (Rar) Adept al filozofiei imanente. [Cf. fr. immanent, it. immanente, lat. immanens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNT, -Ă adj. propriu naturii, esenței obiectului, care acționează din interiorul lui; intrinsec. (< fr. immanent, lat. immanens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

imanént adj. m., pl. imanénți; f. sg. imanéntă, pl. imanénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

imanent a. 1. Filoz. care persistă, care lucrează în ființe într’un mod constant (în opozițiune cu transitoriu sau transcendent); 2. care e inseparabil de: greutatea e imanentă materiei.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*imanént, -ă adj. (lat. immánens, -éntis. V. permanent, rămîn). Filoz. Care rămîne (persistă, lucrează constant) în ființe: acțiune imanentă. V. transitoriŭ, transcendent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink