ILATÍV, -Ă, ilativi, -e, adj., s. n. (Franțuzism) Conclusiv. – Din fr. illatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ILATÍV, -Ă adj. Care conchide, conclusiv. // s.n. Caz care, în anumite limbi, arată tendința către un loc. [< fr. illatif, lat. illativus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ILATÍV, -Ă adj., s. n. (caz) care, în anumite limbi, exprimă pătrunderea într-un loc; concluziv. (< fr. illatif, lat. illativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ilatív s. n., adj. m., pl. ilatívi; f. sg. ilatívă, pl. ilatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink