2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IEZUIT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit.

iezuit, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET2. I, 440 / V: (înv) ezovit, iesuvit / Pl: ~iți, ~e / E: fr jezuite, ger Jesuit, rs иезуит] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din ordinul catolic „Societatea lui Iisus”, fondat în 1534 de Ignațiu de Loyola. 3-4 smf, a (Om) ipocrit. 5-6 a Care se referă (la iezuiți (1) sau) la ordinul iezuiților Si: iezuitic (1-2). 7-8 a Specific (iezuiților (1) sau) ordinului iezuiților Si: iezuitic (3-4). 9-10 a Care provine (de la iezuiți (1) sau) de la ordinul iezuiților Si: iezuitic (5-6). 11-12 a Care aparține (iezuiților (1) sau) ordinului iezuiților Si: iezuitic (7-8).

IEZUIT, iezuiți, s. m. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit.[1]

  1. Cu valoare adjectivală, iezuit are și forme de feminin, după cum definiția însăși arată. — cata

IEZUIT, iezuiți, s. m. Membru al unui ordin de călugări catolici întemeiat în evul mediu de Ignațiu de Loyola; (prin aluzie la unele procedee ale acestui ordin de călugări) om ipocrit, viclean, perfid. Interesați politicește să cîștige pe romîni la catolicism, Habsburgii au intensificat propaganda, folosind în acest scop pe călugării iezuiți. IST. R.P.R. 230. Aceste scrisori aruncară în deosebite păreri sfatul împărătesc, sau mai bine aceea camarilă de femei și de iezuiți ce cîrmuiau împărăția în locul slabului și leneșului Rudolf al II-lea. BĂLCESCU, O. II 271.

IEZUIT s.m. Membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de Ignațiu de Loyola pentru a lupta împotriva mișcărilor populare și gîndirii progresiste. ♦ (Fig.) Ipocrit, viclean, perfid. // adj. De iezuit, al iezuiților, specific iezuiților; perfid. [Cf. fr. jésuite, germ. Jesuit].

IEZUIT s. m. 1. membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. 2. (fig.) om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. (< fr. jésuite, germ. Jesuit)

IEZUIT ~ți m. 1) Membru al unui ordin de călugări catolici. 2) Persoană lipsită de sinceritate; fățarnic; prefăcut. /<fr. jésuite, germ. Jesuit

iezuit m. 1. membru al Societății lui Isus, ordin religios fundat de Sf. Ignațiu de Loyola în 1534, distrus de Clement XIV în 1773 sub presiunea Curților europene și restabilit de Piu VII în 1814; 2. fig. ipocrit.

*ĭezuít, -ă m. Membru al societățiĭ luĭ Isus (lat. Iesus), un ordin religios fundat contra ereziiĭ de sfîntu Ignațiu de Loyola la 1534, suprimat de papa Clement XIV la 1773 și restabilit de papa Piu VII la 1814. Fig. Ipocrit și șiret (după dușmaniĭ lor). Adj. Ĭezuitic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!iezuit adj. m., s. m., pl. iezuiți; adj. f. iezui (atitudine ~), pl. iezuite

iezuit s. m. (sil. ie-), pl. iezuiți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IEZUIT s, adj. v. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

IEZUIT adj. v. duplicitar, fals, fariseic.

iezuit s., adj. v. FĂȚARNIC. IPOCRIT. MINCINOS. PERFID. PREFĂCUT. ȘIRET. VICLEAN.

iezuit adj. v. DUPLICITAR. FALS. FARISEIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iezuit (iezuiți), s. m.1. Membru al ordinului de călugări catolici întemeiat în 1534 de Ignacio de Loyola. – 2. Epitet dat unui om ipocrit, intrigant. – Var. (înv.) iezovit, jezuit. Lat. Iesuita (sec. XVIII), cf. sb. ježovit.Der. iezuitic, adj. (care aparține iezuiților); iezuitism, s. n. (concepție morală, religioasă și politică a iezuiților).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IEZUÍT (< germ., fr.) s. m. Membru al Ordinului călugăresc catolic, întemeiat la Paris, în 1534, de mici nobili spanioli, adepți fanatici ai lui Ignațiu de Loyola și confirmat de papa III sub denumirea de „Societas Jesù” („Compania lui Iisus”) în 27 sept. 1540. Încă de la început, principalele sale trăsături definitorii au fost sărăcia, castitatea și ascultarea absolută față de papă. Răspândit în Europa, America de Sud și Extremul Orient a cunoscut o mare înflorire. Desființat în 1773 de papa Clement al XIV-lea, ordinul a fost reînființat în 1884, de papa Pius al VII-lea, ajungând să reprezinte una dintre cele mai semnificative forțe intelectuale ale bisericii catolice contemporane. ♦ Fig. Om ipocrit, intrigant, perfid, viclean, fățarnic.

Intrare: iezuit (adj.)
iezuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iezuit
  • iezuitul
  • iezuitu‑
  • iezui
  • iezuita
plural
  • iezuiți
  • iezuiții
  • iezuite
  • iezuitele
genitiv-dativ singular
  • iezuit
  • iezuitului
  • iezuite
  • iezuitei
plural
  • iezuiți
  • iezuiților
  • iezuite
  • iezuitelor
vocativ singular
plural
iesuvit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iesuvit
  • iesuvitul
  • iesuvi
  • iesuvita
plural
  • iesuviți
  • iesuviții
  • iesuvite
  • iesuvitele
genitiv-dativ singular
  • iesuvit
  • iesuvitului
  • iesuvite
  • iesuvitei
plural
  • iesuviți
  • iesuviților
  • iesuvite
  • iesuvitelor
vocativ singular
plural
Intrare: iezuit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iezuit
  • iezuitul
  • iezuitu‑
plural
  • iezuiți
  • iezuiții
genitiv-dativ singular
  • iezuit
  • iezuitului
plural
  • iezuiți
  • iezuiților
vocativ singular
  • iezuitule
  • iezuite
plural
  • iezuiților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ezovit
  • ezovitul
plural
  • ezoviți
  • ezoviții
genitiv-dativ singular
  • ezovit
  • ezovitului
plural
  • ezoviți
  • ezoviților
vocativ singular
  • ezovitule
  • ezovite
plural
  • ezoviților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iesuvit
  • iesuvitul
plural
  • iesuviți
  • iesuviții
genitiv-dativ singular
  • iesuvit
  • iesuvitului
plural
  • iesuviți
  • iesuviților
vocativ singular
  • iesuvitule
  • iesuvite
plural
  • iesuviților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jezuit
  • jezuitul
plural
  • jezuiți
  • jezuiții
genitiv-dativ singular
  • jezuit
  • jezuitului
plural
  • jezuiți
  • jezuiților
vocativ singular
  • jezuitule
  • jezuite
plural
  • jezuiților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

iezuit, iezuiadjectiv

etimologie:

iezuit, iezuițisubstantiv masculin
iezui, iezuitesubstantiv feminin

  • 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • format_quote Interesați politicește să cîștige pe romîni la catolicism, Habsburgii au intensificat propaganda, folosind în acest scop pe călugării iezuiți. IST. R.P.R. 230. DLRLC
    • format_quote Aceste scrisori aruncară în deosebite păreri sfatul împărătesc, sau mai bine aceea camarilă de femei și de iezuiți ce cîrmuiau împărăția în locul slabului și leneșului Rudolf al II-lea. BĂLCESCU, O. II 271. DLRLC
  • 2. figurat (și) adjectival Om ipocrit, intrigant, viclean. DEX '09 MDA2 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.