IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IERTĂCIÚNE ~i f. 1) înv. v. IERTARE. ◊ Să fie cu ~ să nu vă supărați; să mă scuzați. 2) folc. Ritual nupțial, care constă în declamarea unor versuri la despărțirea miresei de părinți. /a ierta + suf. ~ăciune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IERTĂCIÚNE s. v. iertare, scuză.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iertăciúne s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭertăcĭúne f. (lat. libertátio, -ónis). Acțiunea de a ĭerta.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink