IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IDOLÁTRU ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care crede în idoli; care se închină la idoli. 2) fig. Care idolatrizează; care vădește o pasiune exagerată față de cineva sau de ceva. [Sil. -la-tru] /<fr. idolâtre
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IDOLÁTRU, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se închină idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubește (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IDOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se închină idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubește cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IDOLÁTRU adj., s. păgân.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

idolátru adj. m., s. m. (sil. -tru), pl. idolátri; f. sg. idolátră, pl. idolátre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*idolátru¹, -ă adj. și s. (îld. idololatru; lat. idololatra, d. vgr. eidololátres, d. eidolon, idol, și latreúo, ador. V. zoolatru). Care se închină idolilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: 1. În original, greșit: idlolatru, -ă. - LauraGellner