idiómă, idióme, s.f. (înv.) însușire.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

idiómă (idióme), s. f. – Limbă, unitate lingvistică. – Var. idiom. Mr. iδiumă. Ngr. ἰδίωμα, și modern din fr. idiome. Sec. XVIII.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*idiómă f., pl. e (vgr. idioma, d. idios, propriŭ). Limbă proprie uneĭ națiunĭ: idioma românească. Dialect: idioma oltenească. – Și idiom, n., pl. e (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink