IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIÓM ~uri n. Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. [Sil. -di-om] /<fr. idiome
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIÓM s.n. (Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. (< fr. idiome, lat. idioma)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIÓM s. v. dialect, grai, limbă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

idióm s. n. (sil. -di-om), pl. idiómuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*idiómă f., pl. e (vgr. idioma, d. idios, propriŭ). Limbă proprie uneĭ națiunĭ: idioma românească. Dialect: idioma oltenească. – Și idiom, n., pl. e (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink