IDEOGENIE s. f. Formare a ideilor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogénie.

ideogenie sfs [At: DN³ / P: i-de-o~ / Pl: ~ii / E: fr idéogénie] (Rar) Formare a ideilor.

IDEOGENIE s. f. (Rar) Formare a ideilor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogénie.

IDEOGENIE s.f. Formare a ideilor. [Gen. -iei. / < fr. idéogénie, cf. gr. idea – idee, gennan – a naște].

IDEOGENIE s. f. formare a ideilor. (< fr. idéogénie)

ideogenie (desp. -de-o-) s. f., art. ideogenia, g.-d. ideogenii, art. ideogeniei

ideogenie (-de-o-) s. f., art. ideogenia, g.-d. ideogenii, art. ideogeniei

ideogenie s. f. (sil. -de-o-), art. ideogenia, g.-d. ideogenii, art. ideogeniei

IDEO- „idee, noțiune”. ◊ gr. idea „formă, aparență, idee” > fr. idéo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ideo-. □ ~frenie (v. -frenie), s. f., stare patologică mintală caracterizată prin anomalia ideilor; ~genie (v. -genie₁), s. f., formare a ideilor; ~glosie (v. -glosie), s. f., termen prin care se pune în evidență însușirea de unicitate a personalității; ~grafie (v. -grafie), s. f., sistem de reprezentare a ideilor prin semne care sugerează obiectele; ~gramă (v. -gramă), s. f., semn grafic utilizat în scrierea hieroglifică pentru a nota un cuvînt sau o idee; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unei clase sau a unui grup social; ~logie (v. -logie₁), s. f., totalitatea ideilor și concepțiilor care exprimă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unei clase sau ale unei categorii sociale, determinate de condițiile obiective ale existenței acesteia; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unei excitări cerebrale.