ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOLÁTRU ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care adoră icoanele. /<fr. iconolâtre
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

iconolátru s. m. (sil. -tru), art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*iconolátru¹, -ă s. și adj. (vgr. eikon, imagine, icoană și latréŭo, ador; ngr. ikonolátris). Care se închină icoanelor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: 1. În original, greșit: inconolatru, -ă. - LauraGellner

iconolátră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. iconolátrei; pl. iconolátre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink