ICONOCLÁST, -Ă, iconoclaști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Partizan al iconoclasmului. 2. Adj. Care aparține iconoclaștilor (1), privitor la iconoclaști. – Din fr. iconoclaste.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOCLÁST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Adept al iconoclasmului. 2) fig. Contestatar al valorilor, normelor sau ideilor consacrate prin tradiție. [Sil. -no-clast] /<fr. iconoclaste
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOCLÁST, -Ă s.m. și f. Partizan al iconoclasmului. ♦ (Fig.) Cel care sfărâmă, refuză autoritatea consacrată a unei valori, concepții, personalități, care nu respectă tradițiile. [< fr. iconoclaste, cf. gr. eikon – icoană, klazein – a sparge].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOCLÁST, -Ă s. m. f. 1. partizan al iconoclasmului. 2. (fig.) cel care sfărâmă, refuză autoritatea consacrată a unei valori, concepții, personalități, care nu respectă tradițiile. ◊ (adj.) referitor la iconoclaști. (< fr. iconoclaste, gr. eikonoklastes)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ICONOCLÁST s. (BIS.) (înv.) iconoboreț.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iconoclást s. m., adj. m. (sil. -clast), pl. iconocláști; f. sg. iconoclástă, pl. iconocláste
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*iconoclást m. (vgr. eikonoklástes). Sfărămător [!] de icoane. Pl. Niște sectarĭ distrugătorĭ în seculu [!] VIII după Hristos. – La Dos. iconobóreț (vsl. ikonoborĭcĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink