2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ICOANĂ, icoane, s. f. 1. Termen generic pentru orice imagine creștină sacră (reprezentându-l pe Isus Hristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu teme religioase) realizată în diferite tehnici și folosită ca obiect de cult. ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona.

icoa sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: (înv) icona / Pl: ~ne / E: vsl икона] 1 Imagine pictată care reprezintă diferite divinități sau scene religioase și care servește ca obiect de cult. 2 (Înv; pex) Reprezentare grafică. 3 (Fig) Imagine. 4 (Fig) Chip. 5 (Reg; îe) A purta pe cineva (pe) la ~ne A purta cu vorba pe cineva. 6 (Reg; îae) A purta pe cineva prin tribunale, intentându-i procese.

ICOANĂ, icoane, s. f. 1. Imagine pictată sau, mai rar, sculptată, care reprezintă diferite divinități sau scene cu temă religioasă și care servește ca obiect de cult. ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona.

ICOANĂ, icoane, s. f. 1. Tablou care reprezintă chipuri de sfinți sau scene din biblie, în fața căruia se închină creștinii; p. ext. orice fel de tablou, ilustrație, gravură, desen. Întorcîndu-se către icoane, se-nchină. CARAGIALE, O. III 98. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Cu mînele la icoane, Cu ochii după cucoane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. 2. Fig. Imagine, chip. În minte îmi răsăreau icoane din petrecerile satului. SADOVEANU, O. VII 306. Icoane de lucruri și de oameni – amintiri depărtate... cum îmi răsar și mi se deslușesc ca niște tablouri frumoase. VLAHUȚĂ. O. A. I 242. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. EMINESCU, O. I 234. ◊ Expr. (Rar) A vorbi în icoane = a folosi în vorbire figuri poetice, retorice. Vorbea domol, totdeauna în icoane. GALACTION, O. I 207.

ICOANĂ ~e f. 1) Obiect de cult ce reprezintă un tablou cu chipuri de sfinți sau cu scene din Biblie. ◊ Ca o ~ deosebit de frumos. A pune la ~e a păstra cu sfințenie. 2) fig. Reprezentare plastică a unei ființe, a unui obiect sau a unui tablou din realitate. /<sl. ikona

icoană f. chip, mai ales de sfânt: a duce pe la icoane, a purta de nas; fig. a avea icoană la scris, a scrie caligrafic. (CAR.). [De origină slavo-greacă].

icoánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. bg. sîrb. ikóna, d. mgr. ikóna, vgr. eikón, ac. -óna). Imagine de sfînt (de obiceĭ pictată pe o tablă de lemn). Fig. Imagine, oglindire: cuvîntu e icoana sufletuluĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

icoa (obiect de cult; imagine) s. f., g.-d. art. icoanei; pl. icoane

icoa (obiect de cult, imagine) s. f., g.-d. art. icoanei; pl. icoane

icoa s. f., g.-d. art. icoanei; pl. icoane

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ICOA s. (BIS.) (înv.) semn. (~ reprezentând divinitatea.)

ICOA s. v. imagine, înfățișare, reprezentare, viziune.

ICOA s. (BIS.) (înv.) semn. (~ reprezentînd divinitatea.)

icoa s. v. IMAGINE. ÎNFĂȚIȘARE. REPREZENTARE. VIZIUNE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

icoană (icoane), s. f.1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. – 2. Imagine, portret, reprezentare. – Mr. icoană. Ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) ikona.Der. iconar, s. m. (pictor de icoane); iconărie, s. f. (pictură religioasă). Comp. iconoboreț, s. m. (înv., iconoclast), din sl. ikonoborĭcĭ, sec. XVII; iconoborenie, s. f. (luptă iconoclastă); iconoclast, adj., din fr. iconoclaste; iconografie, s. f., din fr.; iconografic, adj., din fr.; iconolatrie, s. f. (adorare excesivă a icoanelor), din fr.; iconologie, s. f., din fr.; iconomah, s. m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης; iconomahie, s. f. (luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία; iconostas, s. n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în parte prin intermediul sl. ikonostasi.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

icoană, icoane s. f. Imagine sacră pictată, în două dimensiuni, care reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu temă religioasă, care servește ca obiect de cult. ◊ Poală de icoană = piesă de broderie specifică Bis. ortodoxe. Are o formă patrulateră și este suspendată sub o icoană, fiind decorată cu o imagine iconografică legată de aceasta sau are numai un caracter ornamental. – Din sl. ikona.

ICOÁNĂ (< sl.; {s} gr. eikon „chip”, „imagine”) s. f. 1. Termen generic pentru orice imagine creștină sacră (reprezentându-l pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu teme religioase), realizată în diferite tehnici, folosită ca obiect de cult. Cultul i. a apărut în sec. 2 (cele mai vechi i. păstrate datează din sec. 5-6) și s-a răspândit în Bizanț, Abisinia, Rusia, Pen. Balcanică, România ș.a. Tipică pentru stilul i. bizantine este imaginea codificată, hieratică și fără expresie psihologică, iar, din punct de vedere tehnic, pictura pe lemn încadrată, uneori, în ferecătură de aur sau de argint. I. mai există și în alte religii (lamaism). ◊ I. pe sticlă = tip de i. de factură populară, apărută în sec. 18 în centrul Europei. Răspândită cu precădere în Transilvania, unde există vechi centre cu o activitate artistică remarcabilă (Nicula, Laz, Sâmbăta, Făgăraș, Șcheii Brașovului). ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip.

ICOANĂ, b., munt. 1616 (Glos), < subst.

ICOANA, com. în jud. Olt, pe Vedea; 2.465 loc. (1998). Expl. de petrol și gaze naturale. Ape minerale (de sondă), clorurate, sodice, bromurate, iodurate, termale (37°C). Biserica Sf. Nicolae (1802), în satul Icoana și biserică având dublu hram – Sf. Împărați Constantin și Elena și Sf. Dumitru (1814, cu picturi murale din 1836), în satul Floru.

Intrare: icoană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • icoa
  • icoana
plural
  • icoane
  • icoanele
genitiv-dativ singular
  • icoane
  • icoanei
plural
  • icoane
  • icoanelor
vocativ singular
plural
icona
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Icoană
Icoană nume propriu
nume propriu (I3)
  • Icoană
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

icoa, icoanesubstantiv feminin

  • 1. Termen generic pentru orice imagine creștină sacră (reprezentându-l pe Isus Cristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu teme religioase) realizată în diferite tehnici și folosită ca obiect de cult. DEX '09 DLRLC
    sinonime: semn diminutive: iconiță
    • format_quote Întorcîndu-se către icoane, se-nchină. CARAGIALE, O. III 98. DLRLC
    • format_quote Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. DLRLC
    • format_quote Cu mînele la icoane, Cu ochii după cucoane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. DLRLC
  • 2. figurat Chip, imagine, reprezentare, viziune, înfățișare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În minte îmi răsăreau icoane din petrecerile satului. SADOVEANU, O. VII 306. DLRLC
    • format_quote Icoane de lucruri și de oameni – amintiri depărtate... cum îmi răsar și mi se deslușesc ca niște tablouri frumoase. VLAHUȚĂ. O. A. I 242. DLRLC
    • format_quote Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. EMINESCU, O. I 234. DLRLC
    • chat_bubble rar A vorbi în icoane = a folosi în vorbire figuri poetice, retorice. DLRLC
      • format_quote Vorbea domol, totdeauna în icoane. GALACTION, O. I 207. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.