IBÓVNIC, -Ă, ibovnici, -ce, s. m. și f. (Pop.) Iubit2. – Din sl. ljubovĩnikŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IBÓVNIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. pop. Persoană care întreține relații de dragoste nelegitime cu altă persoană de sex opus; amant. /<sl. ljuboviniku
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IBÓVNIC s. v. amant, concubin, iubit, prieten.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ibóvnic (ibóvnici), s. m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s. f. (iubită, amantă). Cf. iubi.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ibóvnic s. m., pl. ibóvnici
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ibóvnic, -ă s. (vsl. lĭubovĭnikŭ, d. lĭubovĭ, ĭubire; bg. lĭubovnik și li-, amant; rus. lĭu-. V. ĭubesc). Pop. Amant, amantă. – Și ibómnic (vest). Vechĭ și ibóhnic și libovnic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink