iazmă² sf vz izmă^[1] modificată

iazmă^3[1] sf vz agheasmă

iazmă¹ sf [At: MARCOVICI, D. 167/21 / V: iasmă / Pl: iezme, (îvr) iasme, (îvr) iesme / E: nct] 1 (În superstiții) Arătare stranie și monstruoasă. 2 (Pop) Vedenie. 3 (Fig) Om foarte slab. 4 (Fig) Femeie foarte slabă și urâtă. 5 (Mtp) Ființă care este schilodită de iele.

IAZMĂ, iezme, s. f. (În superstiții; adesea folosit în literatură) Arătare foarte urîtă și rea, produs al fanteziei. V. stafie, strigoi, nălucă. Îngrozită a scăpat cuțitul Sîngeros și a tulit-o iazma Lumii vechi, turbată de mînie. BENIUC, V. 41. Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iazme, Ce sînt a iadurilor oaste. MACEDONSKI, O. I 121. ◊ Fig. Iazma neîncrederii o urmărea pretutindeni. ODOBESCU, S. I 171. ♦ Fig. Persoană cu o înfățișare respingătoare (din cauza slăbiciunii, a urîțeniei etc.). Dar stăi că vine încă unul... E cel mai oribil dintre toți! E iazmă spăimîntătoare. GALACTION, O. I 244. Sta ghemuită ca o momîie în fundul patului... Și să fi dat mult să nu o vezi... o iazmă. M. I. CARAGIALE, C. 128.

iazmă f. 1. (Banat) aghiasmă; 2. monstru: iazma ce a născut păcatul AL.; 3. nălucă, vedenie urîcioasă: a slăbit ca o iazmă; 4. fig. iazma neîncrederii o urmăria pretutindeni OD.; 5. femeie foarte slabă, numai oase și piele. [Aiasma, sau apa sfințită e întrebuințată ca prezervativ împotriva duhurilor rele, de unde sensul de fantomă].

1) ĭázmă, V. agheazmă.

2) ĭázmă f., pl. ĭezme (probabil, vsl. bg. ĭazva, rană, decĭ „boală, dihanie”, ca smidă 2 din *svidă). Vest. Nălucă, vedenie, strigoĭ, stahie. Fig. Gînd care inspiră frică: ĭazma neîncrederiĭ (Od.). Ființă foarte slabă și urîtă (o femeĭe, un cal): cine e ĭazma asta? V. dihanie, monstru, schimă.

AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiasmă s. f.] – Din sl. agiazma.

agheasmă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 129, / V: aghia~, aghiazmă, aia~, ia~ / Pl: ~me / E: ngr αγίασμα] 1 (Îrc) Apă sfințită. 2 (Gmț) Rachiu. corectat(ă)

aghiasmă sf vz agheasmă

aghiazmă sf vz agheasmă

aiasmă sf vz aghiasmă

iasmă² sf vz izmă

iasmă³ sf vz agheasmă

iasmă¹ sf vz iazmă

ismă sf vz izmă

izmă sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: iaz~, (pop) iasmă, ismă / Pl: ~me / E: mg izmat] 1 (Reg; șîc ~-bună) Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu un plăcut și puternic miros caracteristic, cu frunze pețiolate și flori roșii-violete dispuse în spice la vârful ramurilor Si: mentă (Mentha piperita). 2 (Bot; reg; îc) ~-creață, ~-bătrânească, ~-turcească Specie de izmă cu frunze pețiolate și crețe, folosită în industria farmaceutică Si: mentă-creață (Mentha crispa). 3 (Bot; reg; îc) ~ma-broaștei, ~ma-apei, ~ma-bălților Specie de izmă cu frunze dințate și flori roz care formează un spic globular, care crește prin locuri mlăștinoase Si: minta-broaștei (Mentha aquatica). 4 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică, ~-proastă Specie de izmă cu frunze lipsite de pețiol și peduncul, cu flori alb-roz care formează spice cilindrice, care crește prin lunci Si: minta-calului, mintă-de-câmpuri, vaștiniță (Mentha silvestris). 5 (Bot; reg; îc) ~a-pădurilor, ~-de-munte, ~-sălbatică Izmușoară (2) (Calamintha officinalis). 6 (Bot; reg; îc) ~a-Maicii-Preceste Calomfir (Tanacetum balsamita). 7 (Bot; reg; îc) ~a-stupilor Roiniță (Melissa officinalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-proastă Boejniță (Mentha longifolia). 9 (Reg; îac) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 10 (Bot; reg; îc) ~ turcească Planta Mentha suaveolens. 11 (Înv) Bandă încrețită la gulerul cămășii.

AGHIASMĂ, AIASMĂ sf. 1 ⛪ Apă sfințită de preot după un anume ritual cu prilejul punerii temeliei unei biserici, unei case, la inaugurarea vre-unui așezămînt, la ziua întîi a fiecărei luni, la redeschiderea unei biserici reparate, la sfințirea unei biserici, la botez, etc.: au stropit cu aiasmă de sus pînă jos (I.-GH.); ~ mare, apa sfințită din ziua de Bobotează (6 Ianuarie) pe care poporul, încredințat că e bună de leac, o păstrează mai mult timp ¶ 2 familiar iron. Rachiu, numit și ~ rusească: se învîrtește lumea cu mine de atîta aghiasmă rusească (CRG.); Mold. proverb: vrei, nu vrei, bea Grigore ~, se zice cînd de voie, de nevoie trebue să faci ceva [gr. άγίασμα].

AGHIAZMĂ = AGHIASMĂ.

AGHEASMĂ s. f. (În religia creștină) Apă sfințită. ♦ (Glumeț) Rachiu. [Var.: aiasmă s. f.] – Din sl. agiazma.

AGHEASMĂ s. f. Apă «sfințită» după ritualul bisericesc. Să ieie agheasmă din vasul sau rîul unde s-au sfințit apa. SBIERA, P. 318. (Popular) Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă, se spune celui care e constrîns să facă ceva. – Variantă: aiasmă (ODOBESCU, S. I 21) s. f.

IZMĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele dințate și florile trandafirii, cu miros tare și plăcut, întrebuințată la prepararea unor medicamente, a unor parfumuri și ca condiment (Mentha piperita); mentă. Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Foaie verde izmă deasă, I-am trimis dorul acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Compuse: izmă-creață = specie de izmă, cu frunzele dințate și încrețite folosite la prepararea unor medicamente (Mentha crispa); mentă-creață. Pui zahar, cît vrai să fie de dulce, pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocale. HOGAȘ, M. N. 121. Foaie verde izmă-creață, De-ai fi poamă pădureață Ai veni la mine-n brațe Să te sărut cu dulceață. ȘEZ. I 174; izma-broaștei = plantă erbacee din familia labiatelor cu frunze ascuțite și dințate și cu florile roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica).

AGHEASMĂ s. f. Apă sfințită după ritualul bisericesc. ♦ (Glumeț) Rachiu. [Var.: aiasmă s. f.] – Slav (v. sl. agiazma < gr.).

AGHEASMĂ f. Apă sfințită. ◊ Vrei, nu vrei, bea, Grigore, ~ se spune când cineva trebuie să facă ceva fiind constrâns. [G.-D. aghesmei; Sil. a-gheas-] /<sl. agiazma, ngr. agiásma

IZMĂ f. Plantă erbacee perenă, mirositoare, cu frunze pețiolate și cu flori mici trandafirii, folosită în industria farmaceuticii și a parfumurilor; mentă. ◊ ~ creață izmă cu frunză creață; mentă creață. ~a-broaștei izmă care crește prin locuri mlăștinoase; menta-broaștei. /Orig. nec.

aghiasmă f. Mold. 1. apă sfințită; 2. fam. rachiu (îndulcit cu miere): se învârtește lumea cu mine de atâta aghiasmă rusească CR.; în Muntenia se rostește aiasmă, iar în Banat iasmă. [Gr. mod. AGHÍASMA].

aiasmă f. Munt. V. aghiasmă.

izmă f. plantă de ornament și medicală, cu miros plăcut și cu gust arzător (Menta chrispa). [Origină necunoscută].

agheázmă (est) și aĭazmă (vest) f., pl. ezme, ca mirezme (ngr. și vgr. agiasma, d. agiázo, sfințesc, ágios, sfînt; vsl. rus. agiazma, bg. agiĭazma și aĭazma; turc. aĭazma, fîntînă miraculoasă. V. hagiŭ). Apă sfințită de preut. Fig. Iron. Rachiu saŭ vin: bețivu cu agheazma de dimineață. În Ban. ĭazmă.

ízmă f., pl. e (ngr. *gýosmos, dýosmos și -on, vgr. ῾edýosmon, izmă, d. ῾edýs, plăcut, și osmé, miros; alb. dhĭozmă, bg. gĭózum, gĭúzum. V. edonizm și osmiŭ). Sud. Mintă.

iazmă (pop.) s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

iazmă (pop.) s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

iazmă s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

izmă s. f., g.-d. art. izmei

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

izmă s. f., g.-d. art. izmei

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

izmă s. f., g.-d. art. izmei

izmă

aghiasmă.

iasmă, iesme.

ismă, -me.

IAZMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

iazmă s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

AGHEASMĂ s. (BIS.) (pop.) apă sfințită.

AGHEASMĂ s. v. rachiu.

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lângorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

IZMĂ s. v. tămâiță.

IZMĂ PROASTĂ s. v. apărătoare.

AGHEASMĂ s. (BIS.) (pop.) apă sfințită.

agheasmă s. v. RACHIU.

izmă s. v. TĂMÎIȚĂ.

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lîngorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

izmă proastă s. v. APĂRĂTOARE.

aghiazmă (-iezme), s. f. – Apă sfințită. – Var. aiazmă. – Mr. agiazma, megl. ghiazmá. Mgr. ἀγίασμα, cf. alb. ajazmë, tc. aiazma, bg. agiazma. – Der. aghezmui, vb. (a stropi cu aghiazmă; fam. a cîrpi, a pălmui); aghiazmatar, s. n. (vas în care se ține aghiazma), din gr. ἀγιασματάριον. Cf. izmă.

iasmă (iasme), s. f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – Var. iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o simplă reducere de la aghiasmă „apă sfințită”, cf. forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera tipică de a alunga aparițiile fantastice; ar fi, în acest caz, o formulă eufemistică, așa cum este cruce’n casă sau bată-l crucea „diavolul”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din sl. jazva „plagă”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jêzna „îngrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 și Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasă” (DAR).

ismă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Miros, parfum. – 2. Mentă. Var. izmă. Mr. aνiazmu. Ngr. (ἀ)γιόσμος „mentă”, de unde și alb. dhiozmë, bg. giozum. Cuvîntul ngr., din gr. ἠδύοσμον, pare să fi suferit o apropiere de ἀγίασμα, cf. aghiasmă, poate datorită folosirii acestei plante (cf. sp. hisopo „plantă” și „mătăuz”). Din gr. òσμή „miros” după Tiktin; de la òσμή prin intermediul unei forme eolice ὔσμη › *iusmă, după Diculescu, Elementele, 482; de la mag. izme, după Gáldi, Dict., 178; din mag. izmat „parfum” < germ. Schmack, după Pușcariu, Dacor., VII, 117; Pușcariu, Lr., 105 și DAR.

aghiazmă, (adiazmă, aghiasmă, adizmă, adezmă), s.f. – (bis.) Apă sfințită. Aghiazma mică = sfeștania; aghiazma mare se sfințește pe 6 ianuarie, în ziua de Bobotează: „Din cofița popii să ie un ptic de apă sfințită șî să țâne tăt anu. Îi bună peste an când ai oarece cu marhăle; stropești cu aghiazmă” (Memoria, 2001: 22). – Din sl. agiasma, ngr. aghíasma (NDU).

izmă, izme, s.f. – (bot.) Mentă (Mentha piperita). – Et. nec. (Șăineanu, DEX); din magh. izmat (MDA).

aghiazmă, (adiazmă, adezmă), s.f. – Apă sfințită: „Din cofița popii să ie un ptic de apă sfințită șî să țâne tăt anu. Îi bună peste an când ai oarece cu marhăle; stropești cu aghiazmă” (Memoria 2001: 22). – Din sl. agiasma, ngr. aghíasma (NDU).

IÁZMĂ s. f. (În mitologia populară românească) Termen generic pentru o categorie de demoni feminini (sau zâne rele), care patronează bolile și aduc în lume numeroase variante ale morții. Reprezentată, de obicei, ca o bătrână sinistră, cu rânjet înspăimântător și respirație glacială.

agheasmă s. f. Apă sfințită de preot. ♦ Slujbă bisericească pentru sfințirea apei. ♦ Agheasmă mică (sfințirea mică a apei) = slujbă care se face de obicei în ziua întâi a fiecărei luni sau ori de câte ori au nevoie credincioșii. ♦ Agheasmă mare (sfințirea mare a apei) = slujbă care are loc la 5 ianuarie (ajunul Bobotezei) și la 6 ianuarie (Boboteaza); bobotează. [Var.: aghiasmă, aiasmă, iasmă s. f.] – Din sl. aghiasma (< gr. aghiasma).

aghiasmă s. f. v. agheasmă.

iasmă s. f. v. agheasmă.

MENTHA L., IZMĂ, fam. Labiatae. Gen originar din regiuni cu climă temperată, pînă la 20 specii, erbacee, erecte sau tîrîtoare, odorante. Flori hermafrodite (caliciul campanulat sau tubulos, bilabiat sau cu 5 dinți egali, 10 nervuri, corolă infundibuliformă regulat-fidată, lacinia superioară puțin crestată în vîrf sau întreagă, toate laciniile erecte, 4 stamine erecte, exerte, antere compuse din 2 jumătăți paralele) în număr mare (mai rar 2-6), în verticil, dispuse în spic. Frunze pînă la 1,5 cm lungime, ovate, aproape sesile.

a rămâne cu albușul / cu izma expr. (intl.) a se alege cu un câștig minim, a nu lua mai nimic.

a se alege cu izma expr. (intl.) a nu avea niciun câștig; a avea de pierdut

agheasmă s. f. sg. 1. băutură spirtoasă 2. otravă