IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

FERESTR'ĂU, FERĂSTR'ĂU, HERĂSTR'ĂU (pl. -trae) sn. 🔧 1 Unealtă de diferite forme, prevăzută cu o lamă dințată de oțel cu care se taie lemne, pietre sau chiar metale: de dulgher (🖼 2075, 2076), ~ de găurit sau ~ coadă de șoarece (🖼 2077), ~ coadă de vulpe (🖼 2078); ~ circular, prevăzut cu o roată, dințată, întrebuințat pentru tăierea scîndurilor, grinzilor, etc. (🖼 2079) ¶ 2 Stabiliment în care un mare număr de ferestrae, puse în mișcare de o cădere de apă sau de vapori, taie buștenii în grinzi, scînduri, etc.; numit și ~ de munte sau „joagăr”: freamătă valea de vuetul morilor și al ferăstraelor VLAH.; Lotrul ... mișcă mori, pive și herăstrae VLAH. ¶ 3 📰 Șină dințată așezată la o extremitate a mașinei de tipărit, cu dinții căreia se îmbucă dinții cilindrului ¶ 4 🌿 = I'ARBA-'OSULUI ¶ 5 🌿 MĂLĂO'AIE ¶ 6 🐦 R'AȚĂ- ~ 👉 R'AȚĂ ¶ 7 🐟 Pește din marea Mediterană al cărui bot se termină printr’o lamă lungă și vîrtoasă prevăzută de o parte și de alta cu cîte un șir de dinți; numit și „pește-ferestrău” (Pristis) (🖼 2080) [ferestău].

iarba-osului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-osului

!iarba-osului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-osului

iarba-osului s. f.

HELIANTHEMUM (Mill.). Adaus., HELIANTEMUM, IARBA OSULUI, fam. Cistaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, 75-85 specii, erbacee sau subarbuști, glabre sau pubescente. Frunze eliptice, liniar-eliptice, oblonge sau liniar- oblonge, opuse uneori, cele dinspre vîrf alterne. Flori (3 sepale, 5 petale albe, galbene, portocalii, roz sau roșii, de cîteva ori mai lungi decît caliciul, număr mare de stamine, ovar cu o singură lojă, stil cu lungime variabilă, drept sau îndoit la bază, stigmat trilobat) așezate într-un racem multiflor. Fruct, capsulă.

IARBA-OSULUI s. v. mălăoi.

iarba-osului s. v. MĂLĂOI.

iarba-osului – (bot.) Iarba rănii, iarbă de vătămătură (Anthyllis vulneraria L.). Termen atestat în Borșa (Borza 1968: 21).