HĂITUI, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. A stîrni, a goni vînatul spre vînători. S-au apucat... la hăituit și hăituind așa cît au hăituit, au sărit un iepure sălbatic. SBIERA, P. 145. 2. Tranz. (Cu privire la animale domestice) A goni, a mîna, a alunga. Le-au poruncit... să caute iapa babei și aflîndu-o, s-o hăituiască-ncoace. SBIERA, P. 58. ♦ Fig. (Cu privire la oameni) A urmări, a fugări. Asemenea om se cuvine să fie hăituit ca un lup în codru. SADOVEANU, Z. C. 252. Hăituit de potiră ca o fiară sălbatică și prins de-a doua oară el fu spînzurat în cîmpul de la Frumoasa. ALECSANDRI, P. P. 260. 3. Tranz. (Complementul indică un loc, o regiune) A cutreiera, a străbate, căutînd sau urmărind pe cineva. Ispravnicu!... îi cată ca iarba de leac. Astă-noapte el o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari, și are de gînd să hăituiască toți munții. ALECSANDRI, T. 217. – Pronunțat: hăi-.