hârșie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 17/17 / V: arșiie, har~, hăr~, (înv) ghăș~, hăș~ / Pl: ~ii / E: mg hasker, haskártya] (Reg) 1 Piele cu blană (neagră) de miel cu lâna măruntă și creață din care se fac căciuli și gulere. 2 Piele rea de miel. 3 Piele slabă. 4 (Prt) Animal numai piele și oase. 5 (Prt) Persoană rea, fără inimă.

hârșie f. piele de miel argăsită și din a cării blană creață cojocarii fac căciuli. [Origină necunoscută].

HĂRȘIE s. f. v. hârșie.

HÂRȘCÂI vb. IV v. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV v. hârșâi.

arșiie sf vz harșie

harșie sf vz hârșie

hărșie sf vz hârșie

hășie sf vz hârșie

hârjâi v vz hârșâi

hârșâi [At: CONTEMPORANUL, I, 198 / V: -~rjâi, ~rșcăi, ~șcâi, ~șii / Pzi: ~esc / E: hârș + -ăi] 1 vi A se freca de ceva, făcând zgomot. 2 vt A scrijeli. 3 vt A tăia ceva cu ferăstrăul. 4 vr A se deprinde cu necazurile și nevoile Si: a se hârsi (3). 5 vr A se istovi. 6 vr A se stâlci.

hârșcăi v vz hârșâi

hârșcâi v vz hârșâi

hârșii v vz hârșâi

irijâi v vz hârșii

HĂRȘIE s. f. V. hârșie.

HÂRȘCÂI vb. IV. V. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV. V. hârșâi.

HĂRȘIE s. f. v. hîrșie.

HÎRJII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘIE, hîrșii, s. f. (Regional) Piele sau blană de miel (mai ales neagră), cu lînă creață și măruntă, din care se fac căciuli, gulere etc. sau cu care se îmblănește o haină. Chepenege cusute cu fir, prinse în copci de argint, pe margine îmblănite cu hîrșie neagră și aruncate pe coapsă într-o parte. ISPIRESCU, M. V. 44. În cap purta naltul calpac de hîrșie fumurie cu fund de serasir. ODOBESCU, S. I 133. – Variantă: hărșie (DELAVRANCEA, S. 170) s. f.

HÎRȘII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘÎI, hîrșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. AL. II 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșii, hîrjii vb. IV.

HÎRJII vb. IV. v. hîrșîi.

A HÂRȘÂI hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi

hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].

hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].

hîrjîĭ, V. hîrșîĭ.

hîrșie și hîrșíe f. (d. a hîrșîi, care e rudă cu a jărcăni). Pele de mel (argăsită orĭ nu) din care se fac căcĭulĭ și gulere. Pele jupuită în general. V. jarchină.

hîrșîĭ, hîrșcîĭ (Mold.) și hîrjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.

hârșie (reg.) (desp. -și-e) s. f., art. hârșia (desp. -și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (desp. -și-i-)

hârșie (reg.) (-și-e) s. f., art. hârșia (-și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (-și-i-)

hârșie s. f. (sil. -și-e), art. hârșia (sil. -și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (sil. -și-i-)

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hârșâi, 3 hârșâie, imperf. 1 hârșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hârșâi, 3 să hârșâie

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia; conj. prez. 3 să hârșâie

hârșâi vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia

hîrșîi (ind. prez. 1 sg. hîrșîi, 3 sg. și pl. hîrșîie)

HÂRȘIE s. v. pielcică.

HÂRȘÂI vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.

HÂRȘÂI vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

hîrșie s. v. PIELCICĂ.

hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.

HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)