HÂCI^1[1] interj. v. hâș.

câș¹ i vz hâș

hacioa i vz hâș

hâcea i vz hâș

hâci¹ i vz hâș

hâcioa i vz hâcea

hâș i [At: ANON. CAR. / V: câș, hacioa, hâcea, hâd, ~și, huci, hucea, huș, huși, uș / E: fo] 1 Strigăt cu care se alungă păsările de curte. 2 (Prt; gmț) Strigăt cu care se alungă o persoană. 3 (îf câș) Strigăt cu care se cheamă oile sau mânjii.

hâși¹ i vz hâș

hș i vz hâș

hucea i vz hâș

huci¹ i vz hâș

huș i vz hâș

huși i vz hâș

uș i vz hâș

uși i vz hâș

ușu i vz hâș

CÎȘ¹ interj. cu care se alungă păsările sau insectele sburătoare, hîș!: cobori iute, că ți-am adus papă... cîșșș! (ALECS.).

HÂCI¹ interj. v. hâș.

CÎȘ¹ interj. v. hîș.

HÎCI¹ interj. v. hîș.

HÎȘ interj. Strigăt cu care se alungă găinile sau alte păsări. Hîș! mînca-te-ar uliul să te mănînce! SBIERA, P. 215. Hîș, cucurigu dracului! ALECSANDRI, T. 175. Hîș! pasăre, de-acolea, Că doar nu ești fiica mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. – Variante: (Mold.) cîș (ALECSANDRI, T. 896), hîci (MARIAN, O. I 122, CONTEMPORANUL, II 13) interj.

CÂȘ interj. (se folosește pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

HÂȘ interj. (se folosește pentru a alunga găinile sau alte păsări) /Onomat.

hâș! int. arătând gestul și șuieratul cu care se gonesc insectele și păsările de curte. [Onomatopee].

2) cîș și hîș, interj. de alungat păsările domestice (rudă cu rut. agúš, auš și germ. husch). – În Suc. hucĭ!

hîș interj. V. cîș.

hâș interj.

hîș interj. – Servește pentru a alunga păsările din ogradă. – Var. huș, uș. Creație spontană. – Der. hîșîi (var. cîșîi, cîșăi, hușii, hîcîi, hăcili, hîciui, hîșîi, hîșei, hucii, hușcăi, etc.), vb. (a goni, a speria, a alunga păsările); hușit, adj. (prostit, aiurit); hîtcîi, vb. (a speria, a goni).

Hus (Huss), Jan (1369-1415), reformator religios ceh, rector al Universității din Praga, adept al învățăturilor lui Wycliff și inițiatorul mișcării religioase și social-politice husite. Excomunicat încă din 1410 de papa Alexandru V, a fost condamnat ca eretic de Conciliul din 1415 și ars pe rug. Este considerat ca martir național ceh și patronul Bis. naționale cehe.

HUS, Jan (1369-1415), reformator religios ceh. Magistru și rector al Univ. din Praga. Inițiatorul husitismului (1409). Adept al lui Wycliffe. Excomunicat (1410), condamnat ca eretic de Conciliul de la Constanța și ars pe rug. Erou național al poporului ceh. Folosind, în opera sa, alături de limba latină și limba cehă (căreia, în lucrarea „De orthographia boemica”, îi fixează principalele reguli de ortografie). H. este considerat creatorul limbii literare cehe.

HUS ebr. fiul lui Ham; Ioan Hus reformator ceh; cf. ceh și ucr. Xyc < гуcь „gîscă”. 1. Hus (11 – 13 G I 147; Dm); -ova s. (G Ștef); -ul (Dm; Ștef; Băl II; G Bog); -ea (Dm; Ard); -ea, Stanciu (Sur IX); -an, Oghene, mold. (Sd XV 210). 2. Husa, I., ar. (Cara 92). 3. Huscovici, D-tru (16 A IV 255). 4. Husin (Ștef; Băl III). 5. Husia s. ard. și -ni s. (G Bog); Husei s.; Hușești (Husești) (Ur XXII 288); Hușii s. și oraș < Husili, după I. Bogdan (Ștef II 191). B. P. Hasdeu și Iorgu Iordan admit expl. top. Huși < antroponim Hus, dar E. Petrovici (Romanoslavica IV 51 – 2) îl derivă < ucr. гуcи «gîște». Forma Husa la aromîni ar justifica originea biblică a numelui.

câș I adv. strâmb, deviat. II interj. folosită pentru intimidarea adversarului în timpul unui joc.

hâș!, (hâșa, hâșe), interj. Cuvânt cu care se alungă găinile. – Onomatopee (DER, DEX).