HURUITÚRĂ, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruială, huruit1, hurduitură. [Pr.: -ru-i-. – Var.: uruitúră s. f.] – Hurui + suf. -tură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HURUITÚRĂ s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
huruitúră s. f. (sil. -ru-i-), g.-d. art. huruitúrii; pl. huruitúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink