huruitoáre, huruitóri, s.f. (reg.) s.f. instrument care huruie, folosit de paznicii de noapte pentru a-și da semnale.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

huruitoáre f., pl. orĭ. Cîrîitoare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUITÓR, -OÁRE, huruitori, -oare, adj. (Rar) Care huruie. [Pr.: -ru-i-] – Hurui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care huruie. /a hurui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

huruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. huruitóri; f. sg. și pl. huruitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink