HURUÍT¹ s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură, huruială, hurduitură. – V. hurui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUÍT², -Ă, huruiți, -te, adj. (Reg.) Dărâmat, surpat. [Var.: huluít, -ă adj.] – V. hurui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUÍT s. v. huruitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

huruít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HURUÍ pers. 3 húruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUÍ vb. 1. a durăi, a durui, a hodorogi, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgâlțâi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drâgâi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HURUÍ vb. v. dărăpăna, dărâma, nărui, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

huruí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. húruie, imperf. 3 sg. huruiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

húruĭ, a -í v. intr. (imit. V. hîrîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac trăsurile, trenu, tunurile orĭ alte lucrurĭ grele cînd merg saŭ se prăbușesc. – Rar -ĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink