HURDUCÁRE, hurducări, s. f. Acțiunea de a (se) hurduca și rezultatul ei. – V. hurduca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HURDUCÁRE s. v. hurducătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hurducáre s. f., g.-d. art. hurducării; pl. hurducări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HURDUCÁ hurdúc tranz. A face să se hurduce; a zdruncina. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE HURDUCÁ mă hurdúc intranz. (despre vehicule sau persoane în mișcare) A se scutura tare (făcând zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HURDUCÁ vb. v. zgâlțâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hurducá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. hurdúcă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hîltî́cîĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (var. din bîltîcîĭ și rudă cu hîltîbîc, hîlțîĭ, zgîlțîĭ, gîlgîĭ, cobîlț, cogîlț, clatin, hurduc, gălătuc, gît, înghit). Munt. Mold. sud. Clatin într´un vas ș. a.: a hîltîcîi apa într´un clondir orĭ clondiru cu apă, niște pepenĭ orĭ un călător în căruță. V. intr. Căruțele, hîltîcîind din bolovan în bolovan, ĭeșiră (CL. 1910, 8, 898). – În nord hurduc, a -á.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hurdúc, V. hîltîcîĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink