opțiuni
  • info
4 intrări
30 de definiții

Explicative DEX

HUI, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.

HUIȚA, huiț, vb. I. Refl. (Reg.) A se da în leagăn, în scrânciob.[1] [Pr.: hu-i-] – Din huiț (reg. „scrânciob”, puțin folosit, et. nec.). modificată

  1. În original, migrase aici și sensul (2) al cuvântului anterior, huilă, evident greșit. — cata

hui, ~e a [At: ALRM I/I h. 193 / Pl: ~e / E: nct] (Reg; îla) ~ de cap Amețit.

hui4 vt [At: LB / Pzi: ~esc / E: nct] (Mol; Trs) 1 A certa. 2 A cicăli. 3 A huidui.

hui3 vi [At: H X, 356 / Pzi: 3 -ește / E: fo] (D. porc; reg) A grohăi.

hui2 vi [At: DA ms / Pzi: 3 ~ește / E: fo] A răsuna prelung Cf a vui.

hui1 i [At: LB / E: fo] Cuvânt cu care se mână vitele în staul și porcii în cocină.

huiț sm [At: PAMFILE I. C. 475 / E: cf huța] (Trs) 1 Scrânciob. 2 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

huița vr [At: AGÂRBICEANU, LUC. III, 105 / P: hu-i~ / Pzi: huiț / E: huiț] (Reg) A se da în scrânciob Cf a se legăna.

HUI, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.

HUIȚA, huiț, vb. I. Refl. (Reg.) A se da în leagăn, în scrânciob. [Pr.: hu-i-] – Din huiț (reg. „scrânciob”, puțin folosit, et. nec.).

HUI, huiesc, vb. IV. Intranz. A vui. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet falnic. IOSIF, T. 188. Huiește secera, fulgerătoare. id. V. 71.

huì v. a face huet: îmi huește necontenit în cap AL. [Onomatopee].

huĭ n., pl. urĭ (aceĭașĭ orig. ca mrom. huĭ, nărav, obiceĭ). Mold. Fam. A-țĭ veni huĭu, a-țĭ veni hachița (capriciu).

huĭésc și (rar) vuĭésc v. intr. (imit. d. hu, vu, bu, sunete care arată vibrațiunea aeruluĭ, ca și în hauĭ, bubuĭ și sîrb. hujiti, a vîjîi). Fac huĭet, răsun: huĭește aeru de tunete. Vorbesc mult și cu emoțiune: huĭește lumea de vitejia luĭ. Protestez, vociferez: mahalagĭoaĭca a huit pin curte. Vuindu-se (Xen. 4, 62), zvonindu-se.

húiț, a -á v. tr. (imit.). Trans. Hîțîn: patu ce se huița (Agrb. Înt. 177 și 184).

Ortografice DOOM

hui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. huiește, imperf. 3 pl. huiau; conj. prez. 3 să huiască

huița (a ~) (reg.) (desp. hu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. huiț, 3 huiță; conj. prez. 1 sg. să huiț, 3 să huițe

hui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. huiește, imperf. 3 sg. huia; conj. prez. 3 să huiască

huița (a ~) (reg.) (hu-i-) vb., ind. prez. 3 huiță

hui vb., ind. prez. 3 sg. huiește, imperf. 3 sg. huia; conj. prez. 3 sg. și pl. huiască

huița vb. (sil. hu-i-), ind. prez. 3 sg. huiță

Etimologice

HUI, huiesc, vb. IV. Intranz. 1. ~; a grohăi. 2. ~ (din hu2)

Enciclopedice

NINGXIA HUI (sau NING XIA HUIZU ZIZHIQU) [niŋsja], regiune autonomă în partea de N a Chinei; 66,4 mii km2; 5,2 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Yinchuan. Expl. de petrol, de cărbune și sare. Cereale; orez. Creșterea ovinelor.

Sinonime

HUI vb. v. răsuna.

HUIȚ s. v. dulap, leagăn, scrânciob.

HUI vb. a aui, a hăui, a hăuli, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)

huiț s. v. DULAP. LEAGĂN. SCRÎNCIOB.

Arhaisme și regionalisme

huit s.n. (reg.) scrânciob, huța.

hui2, huiesc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.

Intrare: huit
huit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hui
  • huire
  • huit
  • huitu‑
  • huind
  • huindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • huiește
 (să)
  • huiască
  • huia
  • hui
  • huise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • huiesc
 (să)
  • huiască
  • huiau
  • huiră
  • huiseră
Intrare: huiț
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huiț
  • huițul
  • huițu‑
plural
  • huițuri
  • huițurile
genitiv-dativ singular
  • huiț
  • huițului
plural
  • huițuri
  • huițurilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: huița
  • silabație: hu-i-ța info
verb (V2)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • huița
  • huițare
  • huițat
  • huițatu‑
  • huițând
  • huițându‑
 singular plural
  • huiță
  • huițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • huiț
 (să)
  • huiț
  • huițam
  • huițai
  • huițasem
a II-a (tu)
  • huiți
 (să)
  • huiți
  • huițai
  • huițași
  • huițaseși
a III-a (el, ea)
  • huiță
 (să)
  • huițe
  • huița
  • huiță
  • huițase
plural I (noi)
  • huițăm
 (să)
  • huițăm
  • huițam
  • huițarăm
  • huițaserăm
  • huițasem
a II-a (voi)
  • huițați
 (să)
  • huițați
  • huițați
  • huițarăți
  • huițaserăți
  • huițaseți
a III-a (ei, ele)
  • huiță
 (să)
  • huițe
  • huițau
  • huițară
  • huițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

huiverb

  • 1. regional A răsuna prelung. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răsuna vui
    • format_quote Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet falnic. IOSIF, T. 188. DLRLC
    • format_quote Huiește secera, fulgerătoare. IOSIF, V. 71. DLRLC
etimologie:

huița, huițverb

  • 1. regional A se da în leagăn, în scrânciob. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • huiț (regional „scrânciob”, puțin folosit, etimologie necunoscută). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „huit” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1