hudă² sf [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pl: ~de / E: cf hudiță] (Reg) Casă.

hudă¹ sf [At: LB / V: ~dră / Pl: ~de / E: nct] (Reg) 1 Deschizătură practicată într-un gard, prin care se poate trece la vecin. 2 Gaură (în pod, în gard etc.). 3 Spărtură în zid. 4 (Îf hudră) Firidă. 5 Nară. 6 Carie în dinte. 7 Mină.

hudră sf vz hudă¹

HUDĂ, hude, s. f. (Regional) 1. Hudiță. Huda morii ducea spre jumătatea din jos a satului, trecînd – după cum se poate înțelege ușor – și pe la moară. VORNIC, O. 304. 2. Gaură, spărtură (în zid, în gard etc.). Voi afla un stupuș ca să astup huda. RETEGANUL, P. III 87.

HUDĂ ~e f. reg. Drum îngust (nepavat) în interiorul unui sat sau al unui oraș; uliță. /<sl. hadu

húdă f., pl. e (cp. cu hod. V. hudiță). Trans. Ban. Spărtură de trecut pin gard. Gaură. Ascunzătoare. Ocnă.

hudă (reg.) s. f., g.-d. art. hudei; pl. hude

hudă (reg.) s. f., g.-d. art. hudei; pl. hude

hudă s. f., g.-d. art. hudei; pl. hude

HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.

HUDĂ, subst. „spărtură, gaură” (DLR), cf. sl. χoγдъ „sărman” 1. Hud olt. (AO XIX 117; 17B I 300); -e, olt., 1626 (Sd VI 466); -e și -ea, Stan (17B II 66, 130, 357); -ești s. (Dm). 2. Huda (16 B IV 324) etc. 3. Hudici frecv., mold. (Dm; Ștef; Tec I); Iațco Hudici = Hudescul, boierul lui Ștefan cel Mare, scris și Gudici (Ștef); Hudicescul Stanciul (16 A I 256). 4. + -man: Huduman, A. (Tec I) și cu g < h: Guduman, (Tec I). 5. Unele forme, dacă nu toate, se pot explica prin Gud (v. acesta).

hudă², hude, s.f. (reg.) casă.

húdă, hude, s.f. (reg.) 1. Spărtură, gaură (în zid, în gard). 2. Perforație, gaură practicată în rama capacului de la lăzile de lemn, în care intră țâțânile. ■ (top.) Hudinul, deal în Rozavlea. – Et. nec. (MDA); cf. sl. hadǔ, „cale, potecuță” (DEX).

hudă, hude, s.f. – (reg.) Spărtură, gaură (în zid, în gard). Perforație, gaură practicată în rama capacului de la lăzile de lemn, în care intră țâțânile (Stoica, Pop, 1984). ♦ (top.) Hudinul, deal în Rozavlea (Vișovan, 2005). – Et. nec. (MDA); cf. sl. hadǔ, „cale, potecuță” (DEX).

hudă, hude, s.f. – Spărtură, gaură (în zid, în gard). Perforație, gaură practicată în rama capacului de la lăzile de lemn, în care intră țâțânile (Stoica, Pop 1984). – Cf. sl. hadǔ, „cale, potecuță” (DEX).