hucium sn (At: I. CR. III, 187 / V: hușum, hurșum / Pl: ~e / E: nct] (Mol) Molimă a păsărilor.

hucĭúm (Mold. sud) și hușúm (nord) n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu hugĭum, asalt, năvală, ĭuruș, turc. ar. hüğum, id.). Rar. Nenorocire, pacoste, moarte: Ce hucĭum pe capu luĭ! Dihoru-ĭ hucĭumu găinilor. Par’c’a fost un hușum!, par’c’a fost un blestem să se întîmple răŭ! V. hurjumă, praf.

hurșum¹ sn vz hucium

hușum sn vz hucium

hușúm, V. hucĭum.

hucium s.n. (reg.) boleșniță, epidemie.