hrăborie sf [At: CORESI, PS. 389 / Pl: ~ii / E: hrăbor + -ie] (Înv) 1 Curaj. 2 Vitejie. 3 Bărbăție.

hrăboríe f. (d. hrăbor). Vechĭ. Vitejie. Putere fizică. Oaste.

hraborie s.f. (reg., înv.) bărbăție, curaj, vitejie, tărie.

HRĂBORIE s.f. (ȚR, Ban., Criș., Trans. SV) Bărbăție, tărie. B: Se întoarseră cu mare hrăborie asupra lui Mihaiu. ANON. CANTAC. C: Nice hrăboriia trupului tău pre tine să nu te amăgească. CS, 1^v. Cu hrăborie de tine m-am lipit. VCC, 49. Fii hrăborie sufletului nostru. MISC. SEC. XVII, 63^r. Hrĕboriĕ. Audacia. AC, 343; cf. SA, 13^v; MISC. SEC. XVII, 25^v, 58^v, 105^v. Etimologie: hrăbor + suf. -ie. Vezi și hrăbor, hrăbori, hrăboritor. Cf. h ă r ă ț i e, v i t e ș u g.