HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horiște. – Hori + suf. -tură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HORITÚRĂ s. v. horiște.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
horitúră s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
horitúră f., pl. ĭ. Fîn horit și locu unde e horit.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
horeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a hori fînu. Fînu adunat împrejur p. horire: fînu din horeală (horiște saŭ horitură).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink