5 definiții pentru «horitură»   declinări

HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horiște. – Hori + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HORITÚRĂ s. v. horiște.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

horitúră s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

horitúră f., pl. ĭ. Fîn horit și locu unde e horit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

horeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a hori fînu. Fînu adunat împrejur p. horire: fînu din horeală (horiște saŭ horitură).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink