HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HORÍȘTE s. (reg.) horitură. (~ este un rotocol de fân.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
horíște s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hóriște f. (bg. horište, locu de horă). Horeală, fînu adunat în prejur [!] p. horire.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
horeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a hori fînu. Fînu adunat împrejur p. horire: fînu din horeală (horiște saŭ horitură).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink