horciță sf [At: VARLAAM, C. 263 / A: nct / Pl: ~țe / E: rs, ucr хорчхца] (Slî) Muștar.

horcíță f., pl. e (rus. gorčíca, id., după pron. rut.). L. V. Muștar.

horciță (horcițe), s. f. – Muștar. Rus. gorcica (DAR). Sec. XVII, înv.

horciță Cuvântul este atestat la Varlaam, cu înțelesul de „muștar”. DA îl explică dintr-o formă ucraineană neatestată, care ar corespunde rusescului горчица. Un singur lucru a fost scăpat, din vedere, anume că în ucraineană, „amar” se zice гіркий, nu горкий. Scriban, observînd dificultatea, pornește de la rus. горчица, dar adaugă „după pronunțarea ucr.”. E greu de crezut însă că romînii au adoptat pronunțarea ucraineană pentru un cuvînt rusesc. Realitatea este că, alături de гірчиця, ucraineana cunoaște și forma горчиця (Grincenko), probabil împrumutată din rusește. Dacă această formă nu e recentă în ucraineană, atunci este evident că ea stă la baza împrumutului romînesc găsit la Varlaam.

HORCIȚĂ s.f. (Mold.) Muștar. A: De ați avea credință ca un grăunț de horciță. VARLAAM. Pîinea . . . ce-i plămădită cu horciță de cea sălbatecă, amară2. L SEC. XVII, 8^v. // B: Pîinea . . . ce-i plămădită cu horciță de cea sălbatecă, amară. L ante 1693, 27^v. Etimologie: cf. rus. gorčica. Cf. m u ș t a r.

horciță s.f. (înv.) muștar.