HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăitură. – Horcăi + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HORCĂIÁLĂ s. 1. horcăit, horcăitură. (~ unui muribund.) 2. hârcâială, hârcâit, hârâială. (O ~ de la respirație.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HORCĂIÁLĂ s. v. sforăială, sforăit, sforăitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

horcăĭálă f., pl. ĭelĭ, și horcăit n., pl. urĭ. Acțiunea de a horcăi. Zgomotu acesteĭ acțiunĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink