HOLOCÉN s. n., HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HOLOCÉN s.n. Ultima epocă (serie) a cuaternarului; aluviu. // adj. Care aparține acestei epoci. [Var. olocen s.n. / < fr. holocéne, cf. gr. holos – întreg, kainos – recent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HOLOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) ultima epocă a cuaternarului, care se continuă până azi; aluviu; actual (II). (< fr. holocène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HOLOCÉN s. (GEOL.) aluviu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

holocén adj. m., pl. holocéni; f. sg. holocénă, pl. holocéne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

holocén s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink