HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr., holmium, germ. Holmium.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÓLMIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -miu. / cf. fr. holmium, germ. Holmium].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÓLMIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. holmium)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hólmiu s. n. [miu pron. -miu]; simb. Ho
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*hólmiŭ n. Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÓLMIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Holmia „Stockholm”) s. n. Element chimic (Ho; nr. at. 67, m. at. 164,93), metal din familia lantanoidelor. Se găsește, în natură, în mineralul gadolinit. A fost descoperit de J.L. Soret în 1878 și, independent, de P. T. Cleve, în 1879.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink