HOLM, holmuri, s. n. (Reg.) Ridicătură mică de pământ; delușor, movilă. – Magh. halóm (cf. ucr., rus. holm).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

holm, V. hîlm.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hîlm n., pl. urĭ (vsl. hlŭmŭ, bg. hŭlm, rus. holm, deal mic [de unde și ung. halom], cuv. germanic, de unde și ngerm. holm, deal, și kulm, pisc, rudă cu lat. culmen, culme. Și sîrb. hlam. [Bern. 1, 387]. V. colnic. Cp. cu cuhalm). Vest. Colnic, deluleț, dîmb, dîlm. Gorgan. – În est holm (după rus.), în Trans. și halm (după ung.). V. cucă 1 și gruĭ 1.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink