HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HOȚOÁICĂ ~ce f. 1) Femeie care fură. 2) fig. Femeie șireată și poznașă. /hoț + suf. ~oaică
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HOȚOÁICĂ s. 1. v. hoață. 2. hoțomancă, șmecheroaică, ștrengăriță. (Mare ~ mai ești!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hoț m. (probabil, din răd. slavă hot- și hvat-, de unde vine poftă și înșfac [Bern. 1, 398 și 407]. Cp. și cu înhaț și cu moț, pin [!] aluz. la căcĭula moțată a hoților orĭ a Moților din Ardeal. D. hoț numele Huțanilor saŭ Huțulilor în Bucov.). Fur, acela care fură. Fig. Fam. Epitet glumeț unuĭ șiret. – Fem. hoață și hoțoaĭcă, pl. e. – În vest și oț (VR. 1927, 5, 156, de doŭă orĭ). V. tîlgar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

hoțoaică, hoțoaice s. f. (intl.) instrument folosit de hoți, constând într-un băț lung prevăzut cu un cârlig.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink